Un ghid cuprinzător pentru înființarea unei companii ca imigrant în România: Cum te poate ajuta un avocat specializat în imigrație să navighezi prin sistemul legal

Conform legislației române actuale, nu există o valoare minimă obligatorie a capitalului social pentru SRL-uri. Capitalul social poate fi chiar  de un leu pentru o societate cu răspundere limitată (SRL) în România

Majoritatea persoanelor au închiriat, cel puțin o dată, un apartament sau o casă. Deși se pleacă de la premisa că este un proces simplu de genul „văzut, plăcut, închiriat” de multe ori practica ne demonstrează contrariul.

Rațiunea acestui contract este următoarea: proprietarul renunță în mod complet la folosința bunului său, lucru ce îi dă dreptul la perceperea chiriei care îi aduce foloase începând din prima zi. În schimbul acestui lucru el are obligația de a oferi chiriașului o stare de confort generală (atât material, cât și de ordin psihic), nefiindu-i permise ingerințe nejustificate în modul în care chiriașul folosește apartamentul.

De aceea, principalele obligații pe care le au cele două părți sunt, pe de o parte plata chiriei de către chiriaș, iar pe de altă parte asigurarea folosinței liniștite a imobilului de către proprietar.

Pentru a nu avea neplăceri trebuie să ne știm drepturile și obligațiile atât din punct de vedere al proprietarului care închiriază apartamentul, cât și al chiriașului care se folosește de el.

1. Ce este contractul de închiriere?

Legea folosește la modul general termenul de locațiune și prevede în același timp și norme specifice care se aplică în materia închirierii locuințelor. Astfel, conform art. 1777 C.civ., contractul prin care locatorul (proprietarul), se obligă să asigure locatarului (chiriașul), folosinţa unui imobil pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie poartă numele de contract de locațiune (închiriere).

2. În ce poate consta chiria?

În marea majoritate a cazurilor chiriașul plătește proprietarului o sumă de bani în schimbul folosinței apartamentului. Acest lucru nu este obligatoriu deoarece chiria poate consta în orice alte bunuri sau prestații.

Este perfect legal un acord între proprietar și chiriaș ca acesta din urmă să mobileze apartamentul nemobilat pe care urmează să îl închirieze sau să ofere, de exemplu, servicii de contabilitate societății proprietarului.

În aceste cazuri este necesar ca obligațiile chiriașului să fie să fie determinate, sau cel puțin determinabile, iar valoarea prestațiilor fie relativ echilibrate. În caz contrar contractul de închiriere este anulabil deoarece se poate considera că părțile au intenționat, de fapt, să încheie un alt contract.

3. Cum trebuie încheiat contractul de închiriere pentru a fi valabil?

Pentru valabilitatea contractului de închiriere este suficient ca părțile să cadă de acord asupra imobilului ce urmează a fi închiriat și asupra prețului. Pentru valabilitate nu este necesară așadar semnarea contractului la notar sau înregistrarea acestuia la ANAF, nici măcar încheierea în formă scrisă de către părți.

Forma scrisă a contractului este însă deosebit de importantă deoarece are rol probatoriu și protejează partea de bună-credință de reaua-credință a celeilalte părți. Astfel, pentru a putea fi probată în fața instanței situația de fapt ce rezultă din închirierea apartamentului este esențial să existe un contract în formă scrisă încheiat de părți.

În caz contrar părților le va fi foarte dificil să dovedească aspecte esențiale precum starea imobilului la preluare, cuantumul chiriei sau să își exercite drepturile și obligațiile; de exemplu, dreptul proprietarului de a examina imobilul sau dreptul chiriașului la returnarea garanției.

Contractul de închiriere autentificat de notar sau înregistrat la ANAF îi oferă acestuia caracter executoriu ceea ce ajută în mod deosebit proprietarul deoarece în caz de neplată a chiriei poate trece direct la executarea silită a chiriașului în vederea sumelor de plată restante sau îl poate evacua mai repede din locuință.

4. Care este termenul de preaviz?

Chiriașul are dreptul să denunțe contractul de închiriere atunci când anunță proprietarul în termenele prevăzute de lege de decizia sa.

Proprietarul are acest privilegiu atunci când perioada de închiriere este:

• nedeterminată;
• determinată – dacă s-a prevăzut în mod expres în contract că poate denunța unilateral contractul în vederea satisfacerii nevoilor locative proprii sau ale familiei sale.

Termenele de preaviz diferă în funcție de perioada determinată sau nedeterminată a contractului de închiriere.

– Dacă durata închirierii este nedeterminată și nu s-a prevăzut altfel în contract se va respecta un termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei. Mai exact, perioadele minime sunt:

• 60 de zile – dacă părțile au stabilit că vor plăti chiria lunar sau mai mult de atât;
• 15 zile – dacă părțile au stabilit plata chiriei la un termen mai mic de o lună.

– Dacă durata închirierii este determinată chiriașul poate denunța unilateral contractul prin notificare, dar cu respectarea unui termen de preaviz de cel puțin 60 de zile.

Deși în mod uzual se practică perioade de 30 de zile este bine de știut ca termenul de 60 de zile nu poate fi micșorat prin acordul părților. Astfel, chiar dacă chiriașul este inițial de acord cu un termen de preaviz de 30 de zile acesta poate cere despăgubiri proprietarului dacă la finalul contractului nu este anunțat cu minim 60 de zile în prealabil.

După intrarea în România a străinului, în baza vizei acordate, acesta trebuie să obţină un permis de şedere. Acesta atestă dreptul de şedere în România şi poate fi obținut de la formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări.

Pentru obţinerea permisului de şedere se vor depune o serie de documente cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de şedere acordat de viză.

1. Ce este permisul de ședere?

Este un document ce acordă străinului dreptul de a locui pe teritoriul României. Acesta conține un cod numeric personal (CNP) care poate fi folosit ulterior în scop fiscal și de securitate socială.

2. Când se acordă permisul de ședere?‍

– În funcție de scopul șederii în România (pentru angajare, detașare, reîntregirea familiei, studii etc).

– În baza unei vize de lungă ședere de tip D, obținută în prealabil, conform legii.

3. Câte tipuri de documente de ședere sunt?

a) Permis de ședere:

• Se acordă cetățenilor străini în baza unei vize de lungă ședere de tip D;
• Are valabilitate 12 luni cu posibilitatea prelungirii;
• Se eliberează în termen de 30 de zile;
• Este obligatoriu dacă șederea depășește 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

b) Permisul unic:

• Atestă dreptul cetățeanului străin de a locui și de a lucra în România în baza unui aviz de muncă pentru lucrător permanent;
• Se acordă în baza vizei de muncă obținute de cetățeanul străin;
• Are valabilitate 12 luni cu posibilitatea prelungirii;
• Se eliberează în termen de 30 de zile;

c) Certificate de înregistrare:

• Se acordă cetățenilor străini din spațiul UE/ SEE /Elveția;
• Au valabilitate 5 ani cu posibilitatea prelungirii;
• Se eliberează în termen de 1 zi de la data depunerii cererii;
• Este necesar dacă șederea depășește 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

d) Cărțile de rezidență:

• Se acordă cetățenilor străini care sunt membrii de familie ai unui cetățean UE/ SEE /Elveția;
• Au valabilitate 5 ani cu posibilitatea prelungirii;
• Se eliberează în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii;
• Sunt obligatorii dacă șederea depășește 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

e) Cărți albastre UE:

• Se acordă cetățenilor străini care sunt angajați în baza unui aviz de muncă pentru lucrător înalt calificat și care încheie un contract de muncă pe o perioadă de minim 1 an;
• Salariul lunar de încadrare al străinului trebuie să fie la nivelul a cel puțin 2 salarii medii brute pe economie;
• Au valabilitate 2 ani și se pot prelungi în funcție de valabilitatea contractului de muncă încheiat de străin.

4. Ce acte sunt necesare pentru obținerea permisului de ședere?

De regulă, solicitantul trebuie să facă dovada următoarelor documente:

• Cerere
• Document de călătorie valabil
• Dovada unui contract de muncă
• Dovada deținerii legale a unui spațiu de locuit
• Deținerea unei asigurări sociale de sănătate
• Taxe

În funcție de tipul de permis de ședere solicitat mai pot fi solicitate următoarele documente:

• Dovada unei șederi continue și legale de minimum 5 ani pe teritoriul național – cu o absență maximă de 6 luni consecutive• Certificat constatator;
• Avizul Centrului Român pentru Promovarea Comerțului şi Investițiilor Străine;
• Certificat de înmatriculare al societății comerciale (original si copie);
• Actul constitutiv al societății comerciale (original si copie);
• Hotărârea judecătorească de înființare (original si copie);
• Dovada mijloacelor de întreținere (în cuantum de 500 euro lunar pentru asociați și 700 euro lunar în cazul acționarilor, pe perioada valabilității permisului)
• Dovada deținerii legale a spațiului pentru sediul social (original si copie);
• Adeverința medicala;
• Declarație pe proprie răspundere

Cabinetul nostru de avocatură vine în ajutorul cetățenilor străini care doresc obținerea permisului de ședere în cel mai scurt timp.

În acest sens, oferim servicii complete clienților noștri prin care îi scutim de toată birocrația acestei proceduri și le oferim sprijin pe tot parcursul acestui proces.

Imigranții se bucură de aceleași drepturi la locul de muncă ca și cetățenii nativi, inclusiv plata echitabilă și condiții de muncă sigure. Este crucial ca toți angajatorii să respecte aceste drepturi pentru a asigura un mediu de lucru just.

Concedierea este un proces prin care un angajator îşi poate înceta relaţia contractuală cu un angajat. Aceasta poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:

a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual/colectiv de muncă sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;

b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile

c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;

d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Aici avem în vedere, de exemplu, restructurarea companiei sau închiderea unui punct de lucru.

Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Concedierea poate fi efectuată în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Acest cod reglementează drepturile și obligațiile angajatorului și ale angajatului, precum și procedurile de concediere.

Concedierea nu este legală atunci când angajatorul nu respectă prevederile legale în ceea ce privește procedura de concediere. De exemplu, nu a avut loc notificarea angajatului cu privire la procedurile obligatorii în cauză înainte de data efectivă a concedierii. De asemenea, angajatorul trebuie sa respecte prevederile din contractul de muncă încheiat, dar și Regulamentul de ordine interioară sau alte acte încheiate între părți.

Concedierea nu este temeinică atunci când angajatorul nu are motive rezonabile pentru a lua această decizie. De exemplu, dacă angajatorul disponibilizează un angajat fără a oferi o explicație sau fără a oferi un motiv valid, aceasta poate fi considerată ca fiind o încălcare a drepturilor angajatului. De asemenea, dacă angajatorul disponibilizează un angajat pe baza vârstei, a sexului, a orientării sexuale sau a altor caracteristici protejate de lege, aceasta poate fi considerată ca fiind o discriminare ilegală.

Ca angajat puteți contesta decizia prin care a fost luată concedierea prin introducerea unei cereri de chemare în judecată la instanță. Printre altele, cererea va trebui să conțină detalii despre circumstanțele în care a avut loc concedierea, precum și orice dovezi care susțin că aceasta a fost nejustificată. De asemenea, puteți solicita să fiți repus în funcție sau să primiți despăgubiri pentru pierderile suferite.

Într-o cauză instanța a stabilit că „Decizia de concediere nu este motivată în fapt, ci este o prezentare generală a motivelor pentru care s-a dispus concedierea petentului, respectiv „urmare a redimensionării contractelor de prestări servicii”. Astfel, simplul fapt că o societate a ajustat prețurile serviciilor pe care le oferă și are încasări mai mici nu poate justifica o concediere.

În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va putea dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, mai precis va obliga societatea să reintegreze angajatul pe poziția deținută anterior urmând a-i plăti salariile pe toată perioada cuprinsă între decizia de concediere și rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de instanță.

Termenul de introducere al acțiunii introductive variază între 30 și 45 de zile în funcție de temeiul juridic al concedierii. Aceasta se introduce la tribunal și este scutită de plata taxei de timbru judiciar.

Cabinetul nostru de avocatură oferă servicii de asistență juridică tuturor persoanelor concediate abuziv. Pentru a putea obține o soluție favorabilă în instanță este necesar să ne contactați cât mai devreme pentru a vă putea consilia în privința unei strategii câștigătoare.

Îți dorești să trăiești într-o țară minunată fără a face investiții majore? Spania este acum alegerea perfectă, oferind rezidență fără investiții!

De ce să alegi Spania?

• Climat minunat și peisaje de vis
• Costuri de trai accesibile
• Comunitate vibrantă de nomazi digitali și investitori

Dacă trăiești din investiții sau afaceri și nu trebuie să muncești zi de zi, Spania te așteaptă cu brațele deschise! Nu rata șansa de a te bucura de un stil de viață relaxat și plin de oportunități.

Schimbă-ți viața acum și alege Spania ca noua ta casă!

#NomaziDigitali #Spania #RezidențăFărăInvestiții #Investitori #StilDeViațăRelaxat

Dreptul civil este o ramură esențială a sistemului juridic care acoperă o gamă largă de aspecte care afectează viața cotidiană a oamenilor. Ca avocat, este important să informați și să educați clienții dvs. cu privire la dreptul civil și modul în care acesta poate proteja drepturile și interesele lor.

Un aspect fundamental al dreptului civil este reglementarea relațiilor civile dintre persoane, cum ar fi contractele, proprietatea, succesiunea, familia și alte aspecte legate de relațiile personale și financiare. Dreptul civil oferă cadrul legal necesar pentru a înțelege și a gestiona aceste relații într-un mod just și echitabil.

De exemplu, dreptul civil poate ajuta clienții să încheie contracte solide și să înțeleagă drepturile și obligațiile asociate acestora. Un avocat specializat în drept civil poate oferi sfaturi cu privire la redactarea și interpretarea contractelor, precum și să ofere asistență în cazul unor eventuale litigii sau conflicte legate de contracte.

În plus, dreptul civil are un rol crucial în protejarea drepturilor de proprietate ale clienților. Un avocat poate oferi asistență în ceea ce privește achiziționarea, vânzarea sau administrarea proprietăților, precum și în cazul litigiilor privind proprietatea sau drepturile de moștenire.

Dreptul civil este, de asemenea, implicat în reglementarea aspectelor familiale, cum ar fi căsătoria, divorțul, custodia copiilor și pensia alimentară. Un avocat specializat în drept civil poate oferi sfaturi și asistență în gestionarea acestor probleme sensibile și complexe, protejând drepturile și interesele clienților săi în aceste situații delicate.

De asemenea, dreptul civil reglementează aspecte legate de drepturile consumatorilor, drepturile angajaților și alte aspecte care pot afecta clienții în calitatea lor de consumatori sau angajați.

În concluzie, dreptul civil este o ramură importantă a dreptului care afectează viața cotidiană a oamenilor și este esențial pentru protejarea drepturilor și interesele clienților avocaților. Fiind informați și având cunoștințe solide despre dreptul civil, clienții pot fi într-o poziție mai bună pentru a face alegeri informate și a proteja drepturile și interesele lor. Consultarea unui avocat specializat în drept civil poate fi un pas înțelept pentru a se asigura că drepturile și interesele clienților sunt protejate în cadrul sistemului legal.

Știați că nu toți angajatorii respectă obligația de a declara posturile vacante la ANOFM în termen de 5 zile lucrătoare?

Fapt important: Declararea posturilor vacante la ANOFM trebuie să fie conformă cu realitatea.

Pe platformele de recrutare online, însă, pot apărea anunțuri false care pot prejudicia candidații. Deși sancțiunile pentru astfel de practici nu există, amenzile se aplică doar pentru nerespectarea obligației de declarare la ANOFM.

Fiți atenți la anunțurile la care aplicați și verificați întotdeauna autenticitatea acestora!

Legea nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat

Începând de astăzi intră în vigoare prevederile Legii nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Modificările legislative înăspresc condițiile de acordare a ajutorului social în sensul că simplul refuz al unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social, până în prezent asistații social putând refuza în mod repetat un loc de muncă, fără a pierde dreptul la ajutorul social.

Totodată, în scopul valorificării forței de muncă locale, pentru prima dată se introduce obligația primarilor de a întocmi „planul de activități sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza unității administrativ-teritoriale”, aceștia devenind beneficiari de lucrări.

Refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social de a efectua aceste activități sezoniere conduce la încetarea dreptului.

Remunerarea activităților sezoniere astfel desfășurate, se stabilește prin negociere directă între beneficiarul de lucrări și persoana care prestează activitatea, în condițiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

https://localhost/gabriel/venitul-minim-garantat/

Un contract de vanzare-cumparare este un document legal esential care protejeaza interesele ambelor parti implicate in tranzactia de cumparare-vanzare. Fara un contract bine scris, partile ar putea intampina probleme juridice sau financiare in cazul unor neintelegeri sau disputelor. Acest articol isi propune sa ofere o perspectiva detaliata asupra celor mai importante clauze care ar trebui sa fie incluse intr-un astfel de document.

Definirea contractului de vanzare-cumparare:

Un contract de vanzare-cumparare este un acord legal intre doua parti, prin care una dintre ele se obliga sa transfere proprietatea unui bun sau serviciu, in schimbul unei sume de bani sau alte bunuri. Este important sa se stabileasca clar care sunt bunurile sau serviciile care fac obiectul contractului, astfel incat sa nu existe interpretari sau neintelegeri ulterioare.

Clauze esentiale dintr-un contract de vanzare-cumparare:

1. Clauza referitoare la pretul si modalitatea de plata – In aceasta clauza trebuie sa fie stipulat pretul acordat pentru bunurile sau serviciile implicate, precum si modul in care se va face plata acestuia. Este important ca ambele parti sa fie de acord cu modalitatea de plata si sa fie specificat un termen limita de plata.
2. Clauza referitoare la livrarea bunurilor sau serviciilor – Aceasta clauza stabileste termenul de livrare, locul de livrare si modul de transport. Este important ca aceste detalii sa fie clare si precis specificate pentru a evita orice neintelegeri sau probleme.
3. Clauza referitoare la garantiile – In cazul in care bunurile sau serviciile sunt vandute cu garantie, aceasta clauza trebuie sa fie specificata in contract. Aceasta clauza va detalia durata, acoperirea si procedurile necesare pentru a beneficia de garantie.
4. Clauza referitoare la incalcarea contractului – Aceasta clauza stabileste ce se va intampla in cazul in care una dintre parti nu isi respecta obligatiile asumate prin contract. Este important ca aceasta clauza sa prevada sanctiuni clare si precum si modalitatea de solutionare a disputelor.
5. Clauza referitoare la legea aplicabila – Aceasta clauza specifica legea care va fi aplicata in cazul unor eventuale dispute sau probleme legate de contract. Este important sa se precizeze legea aplicabila inca de la inceputul contractului pentru a evita complicatii ulterioare.
6. Clauza referitoare la forta majora – Aceasta clauza se refera la situatiile exceptionale sau de forta majora care ar putea afecta capacitatea uneia dintre parti de a-si respecta obligatiile asumate prin contract. In cazul in care una dintre parti nu poate respecta contractul din cauza unui eveniment imprevizibil si in afara controlului sau, aceasta clauza poate fi activata pentru a amana sau suspenda obligatiile asumate.
7. Clauza referitoare la transferul proprietatii – Aceasta clauza stabileste momentul in care proprietatea bunurilor sau serviciilor transferate este transferata de la vanzator la cumparator. De obicei, proprietatea este transferata odata cu plata integrala a pretului stabilit in contract, dar acest aspect poate varia in functie de circumstante.
8. Clauza referitoare la confidentialitate – In cazul in care contractul de vanzare-cumparare implica informatii confidentiale sau secrete comerciale, aceasta clauza poate fi inclusa pentru a proteja interesele partilor implicate. Aceasta clauza poate include detalii referitoare la confidentialitatea informatiilor, precum si sanctiuni in cazul incalcarii acestei clauze.
9. Clauza referitoare la limitarea responsabilitatii – Aceasta clauza poate fi inclusa pentru a limita responsabilitatea partilor in cazul in care apar probleme sau prejudicii ca urmare a contractului de vanzare-cumparare. Aceasta clauza poate fi importanta in cazul unor tranzactii mari sau in cazul unor situatii in care riscurile sunt ridicate.

In concluzie, un contract de vanzare-cumparare bine scris este esential pentru a proteja interesele ambelor parti implicate in tranzactie. Este important ca acest contract sa includa clauzele esentiale, cum ar fi cele referitoare la pret, livrare, garantii, incalcarea contractului, legea aplicabila, forta majora, transferul proprietatii, confidentialitatea si limitarea responsabilitatii. Prin includerea acestor clauze si prin respectarea lor, partile implicate pot evita problemele juridice si financiare, precum si orice neintelegeri sau dispute care ar putea afecta relatiile lor de afaceri.