Ce sunt daunele cominatorii și când pot fi incidente?

Închirierea unui apartament apare ca o operațiune simplă. În realitate însă este necesar să fim atenți la toate detaliile acestuia pentru a nu avea neplăceri mai târziu, atât prin prisma chiriașului, cât și a proprietarului.

Mai jos am nuanțat pașii pe care trebuie să-i facă orice persoană care dorește să închirieze un apartament.

1. Vizionați apartamentul și cădeți de acord cu proprietarul asupra aspectelor și clauzelor esențiale

Evitați proprietarii care impun clauze de genul „stai sub un an pierzi garanția” sau „vreau să predai apartamentul în aceeași stare cum l-ai primit”. Evident, puteți închiria și pleca mai devreme dacă respectați preavizul, dar cu proprietarii dificili garanția cel mai probabil o mai recuperați în instanță.

Referitor la garanție, de regulă se folosește o clauză de bun-simț pentru ambele părți; de cele mai multe ori se stipulează că aceasta se returnează la momentul plecării chiriașului, urmându-se a se reține contravaloarea întreținerii pe 1-2 luni în funcție de cum vine întreținerea la acel apartament și, bineînțeles, în cazul în care uzura apartamentului este una normală.

2. Încheiați contractul în scris și asigurați-vă că este semnat de adevăratul proprietar și adevăratul chiriaș.

3. Faceți poze la apartament înainte să vă mutați. Acestea vor constitui anexa nr. 1 a contractului de închiriere.

4. Încheiați un proces verbal de inventariere a bunurilor din apartament. Acesta va fi anexa nr. 2 a contractului de închiriere.

5. Înregistrați contractul la Anaf pentru a-i da acestuia caracter executoriu.

Acest lucru este util mai ales proprietarilor deoarece contractul luat în evidență de către Anaf constituie titlu executoriu în caz de neplată a chiriei sau proprietarul poate recurge la procedura evacuării imediat după încetarea contractului. Aceste avantaje există și atunci când contractul de închiriere este legalizat la notar; în practică însă se evită legalizarea contractului de închiriere din pricina costurilor suplimentare.

Înregistrarea contractului de închiriere este o operațiune foarte simplă și poate fi făcută și online dacă proprietarul deține o semnătură electronică.

Înregistrarea contractului la Anaf rămâne totuși facultativă și nu se confundă cu fiscalizarea veniturilor de către proprietar, care este obligatorie și se face prin declarația unică.

În momentul în care au fost îndeplinite aceste cinci condiții contractul se va executa în condiții optime în marea majoritate a cazurilor.

Nerespectarea clauzelor prevăzute în contractul de închiriere sunt rezolvate exclusiv de instanța civilă, deci implicarea poliției nu va rezolva eventualele probleme apărute.

Cetățenii străini pot solicita eliberarea vizei de lungă ședere în termen de 180 de zile de la data obținerii avizului de angajare de către angajator.

Chiar dacă ești acuzat de trafic de droguri se poate o obține o pedeapsă mai blândă, neprivativă de libertate sau chiar achitarea.

Sentința nr. 85/2017 a Tribunalului Prahova face referire la un caz penal în care mai mulți inculpați au fost acuzați de infracțiuni legate de droguri. Procurorii au trimis în judecată mai mulți indivizi, inclusiv pe inculpata AA pentru diferite infracțiuni legate de droguri. Inculpații au fost acuzați de trafic și deținere ilegală de droguri.

În urma procesului, instanța a ajuns la concluzia că inculpata AA nu a putut fi condamnată pentru deținerea ilegală de droguri în scop personal, deoarece nu s-a putut dovedi că ea deținea droguri la domiciliul său sau asupra sa. Nu au fost găsite dovezi concludente care să ateste că ea avea în posesie substanțe interzise în vederea consumului propriu.

În consecință, instanța a achitat inculpata AA de acuzațiile care i-au fost aduse. Sentința a luat în considerare faptul că pentru a dovedi infracțiunea de deținere ilegală de droguri, este necesară existența unor probe solide care să demonstreze că persoana a avut substanțele respective în posesie pentru o perioadă semnificativă de timp. De asemenea, lipsa de probe concrete și lipsa de substanțe interzise găsite asupra inculpatei au contribuit la decizia de achitare.

Conform art. 28 din HG nr. 25 din 26 august 2014, angajatorii pot depune solicitările de eliberare a avizelor de angajare/detașare în muncă la oricare dintre formațiunile teritoriale de imigrări.

Acest lucru înseamnă că nu va fi competent doar inspectoratul de imigrări în a cărei rază de competență își are sediul angajatorul, ci solicitarea va putea fi depusă la orice formațiune teritorială de imigrări din orice județ.

Toți deținuții au dreptul, în anumite condiții, ca instanța de judecată să le evalueze dreptul de a fi eliberat mai repede din închisoare atunci când scopul pedepsei s-a realizat înainte de executarea integrală a pedepsei la care au fost condamnați.

Acest aspect trebuie reținut foarte bine: îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege nu acordă deținutului automat dreptul de a fi eliberat, ci doar îi conferă acestuia o vocație de a fi liberat condiționat. De aceea, în procedura liberării condiționate elementul cheie constă în îndeplinirea art. 100 alin. (1) lit. d) și anume, convingerea instanței că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. Însă acest aspect deosebit de important îl vom discuta mai jos după ce vom trece în revistă condițiile imperative ce stau la baza liberării condiționate.

Condițiile liberării condiționate:

Primele două condiții sunt imperative și instanța nu poate admite în niciun caz cererea de liberare condiționată cât timp acestea nu sunt împlinite. Ultimele două sunt subiective și condamnatul împreună cu avocatul său pot influența în sens pozitiv hotărârea instanței.

1) Condamnatul să fi executat fracția obligatorie de pedeapsă. Aceasta diferă în funcție de durata pedepsei închisorii,  vârsta condamnatului și de munca prestată de condamnat în timpul executării pedepsei. Despre fracția pedepsei ce trebuie executată, măsurile de supraveghere, revocarea și anularea liberării condiționate am vorbit pe larg aici.

2)  Condamnatul execută pedeapsa închisorii în regim semideschis sau deschis. Au posibilitatea liberării condiționate doar condamnații care prezintă prezintă încredere că nu vor mai săvârși infracțiuni și nu sunt considerați periculoși. Soluția este firească din moment ce scopul liberării condiționate este de a pune în libertate persoanele condamnate care și-au îndreptat comportamentul și se pot integra în viața socială.

3) Condamnatul a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare

Singura excepție în care condamnatul este scutit de plata obligațiilor civile este atunci când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. În practică însă este absolut recomandat ca persoana condamnată să plătească sumele la care a fost condamnat prin hotărârea judecătorească, indiferent dacă este de acord sau nu cu ele, dacă dorește ca cererea sa de liberare condiționată să aibă șanse maxime de reușită.

Instanța de judecată verifică cu atenție acest aspect, iar procurorul va pune concluzii de respingere a liberării condiționate dacă obligațiile civile nu au fost îndeplinite. Nu va putea obține liberarea condiționată condamnatul care a efectuat muncă plătită în penitenciar sau în afara lui și nu și-a achitat obligațiile civile. La fel, nu va obține liberarea condiționată condamnatul care nu face dovada clară și fără echivoc că nu a avut nicio posibilitate să îndeplinească obligațiile civile din hotărârea de condamnare.

4) În final, am ajuns și la cea de-a patra condiție ce stă la baza admiterii cererii de liberare condiționată și anume convingerea instanței că persoana condamnată s-a îndreptat și că se poate reintegra în societate.

Pentru ca persoana condamnată să aibă șanse maxime de admitere a cererii de liberare condiționată este foarte important să aibă în vedere următoarele trei aspecte:
– Conduita sa din timpul executării pedepsei;
– Atitudinea sa din fața instanței la momentul soluționării propriu-zise a cererii de liberare condiționată;
– Convingerea instanței că odată pus în libertate condamnatul are cu ce se întreține și nu va mai săvârși infracțiuni.

a) Conduita persoanei condamnate din timpul executării pedepsei:

Este esențial ca deținutul să aibă un comportament pașnic în penitenciar, să se supună regulilor și mai ales să nu comită noi infracțiuni. Acesta nu trebuie să se drogheze sau să primească sancțiuni de orice fel. Orice abatere va fi trecută la dosar, iar șansele ca instanța să admită o astfel de cerere sunt practic nule.

Este foarte important ca persoana condamnată să fie stăruitoare în muncă și să aibă inițiativa să urmeze cât mai multe programe de reeducare din penitenciar. Toate programele ce se desfășoară în penitenciar sunt indicate, însă participarea la cele educative și sociale, la activitățile religioase și învățarea unei noi meserii conving de cele mai multe ori instanța că persoana condamnată este pe drumul cel bun și merită liberarea condiționată.

În cadrul vizitelor la psihologul penitenciarului condamnatul trebuie să dea dovadă că se îndreptă și că se supune regulilor. Punctul de vedere al psihologului este trecut în dosarul condamnatului și un aviz nefavorabil din partea psihologului minimizează șansele liberării condiționate.

Un aport consistent îl au și vizitele primite de condamnat și faptul că acesta ține legătura cu familia sa pe parcursul executării pedepsei.

b) Atitudinea condamnatului din fața instanței la momentul soluționării propriu-zise a cererii de liberare condiționată:

La finalul procedurii instanța va acorda inculpatului dreptul la replică pentru a se exprima și pentru a aduce, eventual, lămuriri suplimentare la cele spuse până la acel moment de avocat și procuror. Unele instanțe însă întreabă încă de la început condamnatul care este motivul principal pentru care el consideră că ar trebui sa fie eliberat mai devreme din închisoare.

Indiferent de momentul în care i se adresează întrebări condamnatul trebuie să știe că instanța sesizează foarte bine comportamentul și atitudinea sa din acele momente. Din tonul vocii, postura corpului și din ce spune condamnatul instanței trebuie să reiasă că aceasta regretă fapta, a înțeles scopul pentru care a fost încarcerat și că nu va mai săvârși infracțiuni dacă va fi liberat condiționat.

O atitudine revoltată a deținutului față de faptul că a fost condamnat sau aroganța vădită față de persoanele din jur exprimată prin gesturi sau cuvinte scad semnificativ șansele liberării condiționate.

De multe ori persoanele condamnate nu au prezența de spirit necesară în acel moment pentru a arăta instanței că s-au îndreptat sau lasă la voia întâmplării acest lucru.    Un rol foarte important aici îl are avocatul persoanei condamnate care ar trebui să îl consilieze și să îl învețe pe condamnat să își scoată în evidență toate atuurile pe care acesta le are și să îi dea un feedback din exterior cu privire la atitudinea sa astfel încât acesta să fie pe deplin pregătit în momentul în care este chemat în fața instanței.

c) Convingerea instanței că odată pus în libertate condamnatul are cu ce se întreține după ce va fi pus în libertate și nu va mai comite alte infracțiuni:

Argumentul final și cel care face întodeauna diferența între admiterea sau respingerea unei cereri de liberare condiționată constă în capacitatea persoanei condamnate de a dovedi că, după ce va fi liberat condiționat, acesta va avea cu ce se întreține și nu va mai comite alte infracțiuni după ce va fi pus în libertate.

Un rol important îl vor avea avea aici vizitele primite constant de către familie și care arată că acesta va fi integrat mai ușor în societate prin familia sa care îl va sprijini în acest sens.

O ofertă de muncă din partea unei societăți comerciale poate convinge instanța că persoana condamnată este capabilă să își câștige traiul cinstit și astfel nu va mai fi nevoită să comită noi infracțiuni. În toate cazurile, un asemenea înscris la dosar valoarează mult mai mult decât simpla afirmație a condamnatului că în cazul liberării condiționate își va căuta de lucru pentru a-și asigura traiul zilnic, înscrisul putând fi decisiv în hotărârea instanței.

Scad foarte mult șansele liberării condiționate ale condamnatului care nu poate dovedi că după punerea în libertate are unde locui și cu ce se întreține. În mod invariabil instanța va decide că în acest caz condamnatului îi poate fi mai bine în penitenciar, unde are hrană și adăpost, decât pe stradă unde va putea săvârși noi infracțiuni din cauza lipsurilor.

Liberarea condiționată este o vocație, nu un drept al persoanei condamnate. Pentru a beneficia de aceasta condamnatul trebuie să aibă o conduită pozitivă, favorabilă liberării condiționate, pe tot parcursul executării pedepsei.

Toate condițiile descrise mai sus trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca persoana condamnată să aibă șanse ridicate de a ieși din penitenciar mai devreme și de a se bucura de libertate.

Cabinetul nostru de avocatură oferă sprijin și consiliere deținuților pentru a-și maximiza șansele admiterii cererii de liberare condiționată. În acest sens, vom depune diligențe inclusiv pentru a obține persoanei condamnate o ofertă de muncă din partea unei societăți comerciale pentru a dovedi instanței buna-credință a condamnatului și că, în cazul admiterii cererii, va avea traiul asigurat și nu va mai comite noi infracțiuni.

Credem în șansele fiecărui deținut în a obține liberarea condiționată și tratăm fiecare caz în mod profesionist astfel încât persoana condamnată să fie cât mai repede alături de cei dragi.

În ultimii ani România se confruntă din ce în ce mai mult cu o criză a forței de muncă în anumite industrii astfel încât mulți antreprenori sunt nevoiți să angajeze personal din afara țării.

Din acest motiv Ministerul Muncii a propus, pentru anul 2024, un contingent de 140.000 de lucrători străini nou admişi pe piaţă, pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă înregistrat în domenii precum cel al construcţiilor de clădiri, de drumuri, în restaurante, transporturi rutiere, hoteluri, panificaţie ș.a.

La nivel global, migrația forței de muncă, reprezintă un fenomen normal și are loc între toate statele lumii. Cea mai accentuată formă a migrației este reprezentă însă de locuitorii țărilor sărace care, în căutarea unui trai mai bun, aleg să muncească în țări mai dezvoltate economic care le oferă posibilitatea de a avea un salariu, de regulă, de cel puțin trei ori mai mare decât în țara de origine.

Din acest motiv și în România a luat amploare angajarea imigranților din Asia deoarece beneficiile angajării personalului străin depășesc de cele mai multe ori costurile aducerii acestor persoane pe teritoriul țării.

Avantajele angajării imigranților

Majoritatea antreprenorilor care au angajat personal străin spun că angajarea imigranților are numeroase beneficii.

Aceștia precizează în primul rând că lucrătorii asiatici sunt dispuși să presteze munci pentru care nu mai găsesc angajați români.

De asemenea, în general, imigranții sunt persoane muncitoare și dedicate locului de muncă. Odată veniți în România aceștia încheie un contract de muncă pe minim un an de zile cu posibilitate de prelungire ceea ce oferă antreprenorului stabilitate și predictibilitate în desfășurarea activității.

În Asia exista o varietate foarte mare de angajați, atât calificați, cât și necalificați din care antreprenorii români pot alege ce își doresc după nevoile lor. Desființarea Școlilor de Arte și Meserii în anul 2009 de către guvernarea de la acea vreme a dus, în mod firesc, la o criză de „meseriași” în prezent, cum ar fi sudori, frezori, strungari, electricieni, instalatori etc.

Majoritatea muncitorilor calificați din România au plecat în Vestul Europei să lucreze pentru aceleași rațiuni pentru care lucrătorii asiatici vor sa emigreze la noi în țară. Fiind un deficit major de muncitori calificați antreprenorii sunt practic obligați să angajeze imigranți din moment ce nu pot oferi angajaților români salarii ca în Vestul Europei și nici nu au garanția că, odată format un angajat român într-o anumită meserie, acesta nu va pleca și el mai târziu să lucreze în afara țării.

Imigranții, cu precădere cei din Asia, sunt obișnuiți să lucreze 10 ore pe zi, inclusiv sâmbăta. Același program de lucru îl au, de cele mai multe ori, inclusiv în România.

În general, lucrătorii din Asia sunt persoane oneste care vin în România să muncească și să câștige bani pentru întreținerea familiilor lor din țara de origine. Ei nu refuză orele suplimentare de muncă și sunt conștienți de faptul că depind de locul lor de muncă de aici.

Dezavantajele angajării imigranților

Cu toate că avantajele angajării imigranților sunt incontestabile și depășesc în mod cert dezavantajele, nu toți antreprenorii sunt dispuși să își asume procedura angajării imigranților.

În primul rând menționăm durata acestui proces. Astfel, din momentul selectării persoanei pe care o consideră potrivită până la momentul în care va lucra efectiv vor trece, în medie, 3 luni pentru obținerea avizului de muncă. După obținerea avizului de muncă este necesară obținerea vizei de către viitorul angajat caz în care sunt necesare aprox. 3-6 luni în funcție de țara sa de origine.

De la caz la caz, antreprenorul va suporta costurile privind procedurile legale de aducere a imigrantului în România. Aici enumerăm în primul rând obținerea avizului de muncă pe care societatea îl va obține, taxele aferente, comisioanele agenției de plasare a forței de muncă, costurile cu acomodarea acestuia în România etc.

În practică există numeroase agenții de plasare a forței de muncă care oferă acest serviciu în schimbul unei sume fixe de ordinul a câteva sute de euro. Există chiar și agenții care nu percep niciun fel de comision angajatorului pentru acest tip de servicii. De cele mai multe ori în aceste cazuri are loc o selecție precară a viitorului angajat lucru ce poate face ca persoana venită să nu corespundă locului de muncă.

Imigranții, deși sunt muncitori dedicați, nu sunt angajați foarte ieftini raportat la nivelul salarial existent în România. Pentru a angaja un imigrant este necesar ca acesta să fie plătit cel puțin cu salariul minim pe economie dacă este necalificat, respectiv minimum 500-550 euro net dacă este calificat. Pe lângă acest salariu este recomandat ca antreprenorul să îi asigure acestuia cazare și mâncare (sau o sumă fixă lunară de minimum 400 de lei de multe ori aceasta echivalându-se cu bonurile de masă primite).

Deși imigranții sunt dispuși sa lucreze mai multe de 40 de ore pe săptămână, antreprenorii trebuie să aibă în vedere dispozițiile Codului Muncii care prevăd că, de regulă, o persoană nu poate lucra mai mult de 48 de ore pe săptămână la un angajator. Această dispoziție se aplică în aceeași măsură și contractelor de muncă încheiate cu imigranții.

Astfel, antreprenorii trebuie să acorde o importanță deosebită tuturor prevederilor legale deoarece au existat cazuri în care imigranții au acționat în judecată angajatorii români pentru nerespectarea dispozițiilor Codului muncii și au avut câștig de cauză.

În unele cazuri, excepționale, imigranții nu își respectă obligațiile și odată ajunși în România pleacă în alte țări din Vestul Europei pentru salariile mai mari. În acest caz antreprenorul poate rămâne cu un prejudiciu dacă nu a prevăzut în mod corespunzător detaliile acestor circumstanțe cu agenția de plasare a forței de muncă.

Totodată, antreprenorul trebuie să fie diligent în relația cu Inspectoratul de Imigrări deoarece poate fi susceptibil de amenzi în cazul în care nu își îndeplinește obligațiile.

Ulterior angajării antreprenorul trebuie să asigure imigrantului inclusiv transportul acestuia la locul de muncă și să aibă în vedere dispozițiile Ordonanței nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Procedura angajării imigranților

Pentru ca un imigrant din afara Uniunii Europene să poată fi angajat în România este necesară parcurgerea mai multor etape și anume obținerea:

• Avizului de muncă
• Vizei de ședere
• Permisului de ședere

Avizul de muncă:

• Se obține de către angajator exclusiv pentru persoana pe care dorește să o angajeze.
• Pentru eliberarea acestuia se depune un dosar cu documente la Inspectoratul de Imigrări, atât din partea angajatorului, cât și a viitorului angajat.
• Se emite doar dacă angajatorul dovedește că a depus diligenţe pentru ocuparea locului de muncă vacant de către un cetăţean român, de către un cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, de către un cetăţean al Confederaţiei Elveţiene sau de către un străin titular al dreptului de şedere pe termen lung pe teritoriul României.
• Termenul legal de eliberare este de 30 de la data înregistrării fizice a dosarului la Inspectoratul de Imigrări; de multe ori acest termen este depășit, mai ales în cazurile în care dosarul nu este depus complet și realizat riguros.
• În baza avizului de muncă imigrantul va putea obține viza de la consulatul din țara sa.

Viza de ședere:

• Se obține de către imigrant.
• În practică, durata de obținere a vizei în țările asiatice este în medie de 3-6 luni.
• După obținerea vizei imigrantul poate veni în România pentru semnarea contractului de muncă.

Permisul de ședere:

• Se obține de imigrant, asistat de către angajator, în termen de 3 luni de la acordarea vizei.
• Este necesară depunerea unui dosar cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de ședere acordat de viză imigrantului.
• Are o durată de valabilitate egală cu durata contractului de munca încheiat de imigrant cu angajatorul român, dar nu mai mare de 1 an.

Procedura de angajare a unui imigrant poate fi considerată dificilă și se întinde pe parcursul a mai multe luni. De asemenea, trebuie acordată atenție sporită fiecărui detaliu, mai ales dacă societatea se află la obținerea primului aviz de muncă.

Acest lucru este imperios necesar deoarece odată refuzat un aviz de muncă de către Inspectoratul de Imigrări acest lucru va intra în istoricul societății și astfel poate fi compromisă orice șansă a acesteia de a mai obține pe viitor un asemenea document.

Demersul necesită supervizare atentă și este recomandat a fi realizat de un profesionist încă de la selecția lucrătorilor și până la încetarea contractului de muncă cu imigrantul.

Cabinetul nostru de avocatură vine în ajutorul antreprenorilor care doresc angajarea străinilor. În acest sens, oferim servicii complete clienților noștri prin care îi scutim de toată birocrația acestei proceduri și le oferim sprijin pe toată durata colaborării acestuia cu imigrantul ce urmează a fi angajat.

Îți dorești să trăiești într-o țară minunată fără a face investiții majore? Spania este acum alegerea perfectă, oferind rezidență fără investiții!

De ce să alegi Spania?

• Climat minunat și peisaje de vis
• Costuri de trai accesibile
• Comunitate vibrantă de nomazi digitali și investitori

Dacă trăiești din investiții sau afaceri și nu trebuie să muncești zi de zi, Spania te așteaptă cu brațele deschise! Nu rata șansa de a te bucura de un stil de viață relaxat și plin de oportunități.

Schimbă-ți viața acum și alege Spania ca noua ta casă!

#NomaziDigitali #Spania #RezidențăFărăInvestiții #Investitori #StilDeViațăRelaxat

În desfășurarea activității comerciale a unei societăți, poate apărea nevoia de disponibilizare a personalului.

Chiar dacă societatea întâmpină probleme financiare sau dacă în procesul de recrutare au fost luate decizii greșite, este important de știut că orice concediere trebuie realizată cu respectarea tuturor cerințelor legale.

În practică, motivele pentru care un angajator poate decide să concedieze un angajat sunt variate. Printre acestea se numără:

1. Performanțe slabe: Dacă un angajat nu îndeplinește cerințele sau nu își desfășoară activitatea la nivelul așteptat, angajatorul poate decide să-l concedieze.
2. Neconformare cu regulile societății: Dacă un angajat nu respectă regulile și procedurile companiei, angajatorul poate decide să-l concedieze.
3. Reducerea forței de muncă: Dacă o companie decide să reducă numărul de angajați, poate concedia personalul care nu mai este necesar.
4. Schimbarea tehnologiei: Dacă o companie implementează o tehnologie nouă, poate concedia angajații care nu se pot adapta la schimbare.
5. Schimbarea locației: Dacă o companie își mută sediul, poate concedia angajații care nu sunt dispuși să se relocheze.
6. Încetarea activității: Dacă o companie își încetează activitatea, poate concedia angajații care nu mai sunt necesari.

Este esențial să se stabilească dacă concedierea angajatului este justificată. De exemplu, dacă se constată că angajatul a încălcat regulile companiei sau a avut performanțe slabe, concedierea poate fi considerată justificată.

Dacă se decide concedierea unui angajat, este important ca acest proces să respecte procedurile legale și să se asigure că angajatul are oportunitatea de a se apăra. Acest lucru presupune posibilitatea ca angajatul să prezinte argumente și dovezi în favoarea sa.

Astfel, în următoarele cazuri, angajatorul trebuie să urmeze anumite proceduri prealabile:

• Concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă doar după efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, conform termenelor stabilite de Codul Muncii.
• Concedierea pentru necorespundere profesională poate fi dispusă doar după o evaluare prealabilă a angajatului, conform procedurii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern.

Pentru efectuarea cercetării disciplinare, angajatorul poate desemna o persoană, poate stabili o comisie sau poate apela la un consultant extern specializat în legislația muncii.

În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de către persoana desemnată, președintele comisiei sau consultantul extern, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.

În caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele menționate în decizia de concediere.

Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Dacă instanța constată că concedierea a fost efectuată în mod nelegal sau netemeinic, aceasta poate dispune anularea sa și obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate, împreună cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

La solicitarea salariatului, instanța poate dispune reintegrarea acestuia în funcția deținută anterior, iar angajatorul va fi obligat să îi plătească salariile pentru perioada dintre concediere și pronunțarea hotărârii definitive.

Cabinetul nostru de avocatură oferă servicii de asistență juridică angajatorilor care se confruntă cu problema concedierii personalului. Pentru a evita disputele litigioase, este recomandat să ne contactați cât mai devreme, astfel încât concedierea să fie realizată cu respectarea dispozițiilor legale.

Printre serviciile oferite se numără:

• Consultanță juridică în materia dreptului muncii;
• Asistență în negocierea și încheierea contractelor de muncă;
• Asistență în soluționarea litigiilor de muncă;
• Asistență în negocierea și încheierea convențiilor colective;
• Asistență în soluționarea problemelor legate de concediere și disponibilizare;
• Asistență în soluționarea problemelor legate de drepturile salariaților;
• Redactarea actelor procesuale și reprezentare în instanță.

Reziliere: încetarea pentru viitor a contractelor cu executarea continuă/succesivă (ex: închiriere)

Rezoluțiune: încetarea retroactivă a contractelor cu executare unică (ex: vânzare), cu restituirea prestațiilor.

Decizia nr. 34 din 17 iunie: Înalta Curte a admis sesizarea Tribunalului Mureș și a stabilit că, în cazul în care au fost solicitate cheltuieli de judecată în prima instanță, dar nu s-a făcut dovada achitării lor până la închiderea dezbaterilor, această dovadă poate fi prezentată în apel.

Conform dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, această decizie este obligatorie.

Detalii cheie:
– Dosar: 18/289/2022
– Articole relevante: art. 452 și art. 470 din Codul de procedură civilă
– Decizie precedentă: Decizia nr. 9 din 30 martie 2020

Implicații: Dovada achitării cheltuielilor de judecată poate fi adusă în apel, oferind o șansă suplimentară celor care nu au reușit să prezinte aceste dovezi în prima instanță.