Employment Opportunities in Romania for Immigrants: Your Complete Guide

Majoritatea persoanelor au închiriat, cel puțin o dată, un apartament sau o casă. Deși se pleacă de la premisa că este un proces simplu de genul „văzut, plăcut, închiriat” de multe ori practica ne demonstrează contrariul.

Rațiunea acestui contract este următoarea: proprietarul renunță în mod complet la folosința bunului său, lucru ce îi dă dreptul la perceperea chiriei care îi aduce foloase începând din prima zi. În schimbul acestui lucru el are obligația de a oferi chiriașului o stare de confort generală (atât material, cât și de ordin psihic), nefiindu-i permise ingerințe nejustificate în modul în care chiriașul folosește apartamentul.

De aceea, principalele obligații pe care le au cele două părți sunt, pe de o parte plata chiriei de către chiriaș, iar pe de altă parte asigurarea folosinței liniștite a imobilului de către proprietar.

Pentru a nu avea neplăceri trebuie să ne știm drepturile și obligațiile atât din punct de vedere al proprietarului care închiriază apartamentul, cât și al chiriașului care se folosește de el.

1. Ce este contractul de închiriere?

Legea folosește la modul general termenul de locațiune și prevede în același timp și norme specifice care se aplică în materia închirierii locuințelor. Astfel, conform art. 1777 C.civ., contractul prin care locatorul (proprietarul), se obligă să asigure locatarului (chiriașul), folosinţa unui imobil pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie poartă numele de contract de locațiune (închiriere).

2. În ce poate consta chiria?

În marea majoritate a cazurilor chiriașul plătește proprietarului o sumă de bani în schimbul folosinței apartamentului. Acest lucru nu este obligatoriu deoarece chiria poate consta în orice alte bunuri sau prestații.

Este perfect legal un acord între proprietar și chiriaș ca acesta din urmă să mobileze apartamentul nemobilat pe care urmează să îl închirieze sau să ofere, de exemplu, servicii de contabilitate societății proprietarului.

În aceste cazuri este necesar ca obligațiile chiriașului să fie să fie determinate, sau cel puțin determinabile, iar valoarea prestațiilor fie relativ echilibrate. În caz contrar contractul de închiriere este anulabil deoarece se poate considera că părțile au intenționat, de fapt, să încheie un alt contract.

3. Cum trebuie încheiat contractul de închiriere pentru a fi valabil?

Pentru valabilitatea contractului de închiriere este suficient ca părțile să cadă de acord asupra imobilului ce urmează a fi închiriat și asupra prețului. Pentru valabilitate nu este necesară așadar semnarea contractului la notar sau înregistrarea acestuia la ANAF, nici măcar încheierea în formă scrisă de către părți.

Forma scrisă a contractului este însă deosebit de importantă deoarece are rol probatoriu și protejează partea de bună-credință de reaua-credință a celeilalte părți. Astfel, pentru a putea fi probată în fața instanței situația de fapt ce rezultă din închirierea apartamentului este esențial să existe un contract în formă scrisă încheiat de părți.

În caz contrar părților le va fi foarte dificil să dovedească aspecte esențiale precum starea imobilului la preluare, cuantumul chiriei sau să își exercite drepturile și obligațiile; de exemplu, dreptul proprietarului de a examina imobilul sau dreptul chiriașului la returnarea garanției.

Contractul de închiriere autentificat de notar sau înregistrat la ANAF îi oferă acestuia caracter executoriu ceea ce ajută în mod deosebit proprietarul deoarece în caz de neplată a chiriei poate trece direct la executarea silită a chiriașului în vederea sumelor de plată restante sau îl poate evacua mai repede din locuință.

4. Care este termenul de preaviz?

Chiriașul are dreptul să denunțe contractul de închiriere atunci când anunță proprietarul în termenele prevăzute de lege de decizia sa.

Proprietarul are acest privilegiu atunci când perioada de închiriere este:

• nedeterminată;
• determinată – dacă s-a prevăzut în mod expres în contract că poate denunța unilateral contractul în vederea satisfacerii nevoilor locative proprii sau ale familiei sale.

Termenele de preaviz diferă în funcție de perioada determinată sau nedeterminată a contractului de închiriere.

– Dacă durata închirierii este nedeterminată și nu s-a prevăzut altfel în contract se va respecta un termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei. Mai exact, perioadele minime sunt:

• 60 de zile – dacă părțile au stabilit că vor plăti chiria lunar sau mai mult de atât;
• 15 zile – dacă părțile au stabilit plata chiriei la un termen mai mic de o lună.

– Dacă durata închirierii este determinată chiriașul poate denunța unilateral contractul prin notificare, dar cu respectarea unui termen de preaviz de cel puțin 60 de zile.

Deși în mod uzual se practică perioade de 30 de zile este bine de știut ca termenul de 60 de zile nu poate fi micșorat prin acordul părților. Astfel, chiar dacă chiriașul este inițial de acord cu un termen de preaviz de 30 de zile acesta poate cere despăgubiri proprietarului dacă la finalul contractului nu este anunțat cu minim 60 de zile în prealabil.

Pentru ca o persoană să poată răspunde de fapta sa proprie, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

1. Fapta să aibă caracter ilicit, aspect consacrat în practică și în literatura de specialitate, considerându-se că doar o faptă ilicită poate atrage răspunderea civilă delictuală.‍
2. Existența prejudiciului, ca element al răspunderii civile delictuale, în sensul că răspunderea este antrenată numai în măsura în care fapta a cauzat un prejudiciu.
3. ‍Vinovăția autorului. Vinovăția este elementul subiectiv principal al responsabilității persoanei care a săvârșit fapta, iar reclamantul (victima prejudiciului) trebuie să o dovedească.

Sarcina probei vinovăției revine reclamantului, respectiv victimei prejudiciului.

Un aspect esențial în cadrul răspunderii civile delictuale este legătura dintre vinovăție și prejudiciu. În acest context, reclamantul trebuie să dovedească faptul că prejudiciul cauzat s-a datorat faptei săvârșite cu vinovăție de către pârâți.

Conform art. 28 din HG nr. 25 din 26 august 2014, angajatorii pot depune solicitările de eliberare a avizelor de angajare/detașare în muncă la oricare dintre formațiunile teritoriale de imigrări.

Acest lucru înseamnă că nu va fi competent doar inspectoratul de imigrări în a cărei rază de competență își are sediul angajatorul, ci solicitarea va putea fi depusă la orice formațiune teritorială de imigrări din orice județ.

Concedierea este un proces prin care un angajator îşi poate înceta relaţia contractuală cu un angajat. Aceasta poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:

a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual/colectiv de muncă sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;

b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile

c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;

d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Aici avem în vedere, de exemplu, restructurarea companiei sau închiderea unui punct de lucru.

Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Concedierea poate fi efectuată în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Acest cod reglementează drepturile și obligațiile angajatorului și ale angajatului, precum și procedurile de concediere.

Concedierea nu este legală atunci când angajatorul nu respectă prevederile legale în ceea ce privește procedura de concediere. De exemplu, nu a avut loc notificarea angajatului cu privire la procedurile obligatorii în cauză înainte de data efectivă a concedierii. De asemenea, angajatorul trebuie sa respecte prevederile din contractul de muncă încheiat, dar și Regulamentul de ordine interioară sau alte acte încheiate între părți.

Concedierea nu este temeinică atunci când angajatorul nu are motive rezonabile pentru a lua această decizie. De exemplu, dacă angajatorul disponibilizează un angajat fără a oferi o explicație sau fără a oferi un motiv valid, aceasta poate fi considerată ca fiind o încălcare a drepturilor angajatului. De asemenea, dacă angajatorul disponibilizează un angajat pe baza vârstei, a sexului, a orientării sexuale sau a altor caracteristici protejate de lege, aceasta poate fi considerată ca fiind o discriminare ilegală.

Ca angajat puteți contesta decizia prin care a fost luată concedierea prin introducerea unei cereri de chemare în judecată la instanță. Printre altele, cererea va trebui să conțină detalii despre circumstanțele în care a avut loc concedierea, precum și orice dovezi care susțin că aceasta a fost nejustificată. De asemenea, puteți solicita să fiți repus în funcție sau să primiți despăgubiri pentru pierderile suferite.

Într-o cauză instanța a stabilit că „Decizia de concediere nu este motivată în fapt, ci este o prezentare generală a motivelor pentru care s-a dispus concedierea petentului, respectiv „urmare a redimensionării contractelor de prestări servicii”. Astfel, simplul fapt că o societate a ajustat prețurile serviciilor pe care le oferă și are încasări mai mici nu poate justifica o concediere.

În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va putea dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, mai precis va obliga societatea să reintegreze angajatul pe poziția deținută anterior urmând a-i plăti salariile pe toată perioada cuprinsă între decizia de concediere și rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de instanță.

Termenul de introducere al acțiunii introductive variază între 30 și 45 de zile în funcție de temeiul juridic al concedierii. Aceasta se introduce la tribunal și este scutită de plata taxei de timbru judiciar.

Cabinetul nostru de avocatură oferă servicii de asistență juridică tuturor persoanelor concediate abuziv. Pentru a putea obține o soluție favorabilă în instanță este necesar să ne contactați cât mai devreme pentru a vă putea consilia în privința unei strategii câștigătoare.

După intrarea în România a străinului, în baza vizei acordate, acesta trebuie să obţină un permis de şedere. Acesta atestă dreptul de şedere în România şi poate fi obținut de la formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări.

Pentru obţinerea permisului de şedere se vor depune o serie de documente cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de şedere acordat de viză.

1. Ce este permisul de ședere?

Este un document ce acordă străinului dreptul de a locui pe teritoriul României. Acesta conține un cod numeric personal (CNP) care poate fi folosit ulterior în scop fiscal și de securitate socială.

2. Când se acordă permisul de ședere?‍

– În funcție de scopul șederii în România (pentru angajare, detașare, reîntregirea familiei, studii etc).

– În baza unei vize de lungă ședere de tip D, obținută în prealabil, conform legii.

3. Câte tipuri de documente de ședere sunt?

a) Permis de ședere:

• Se acordă cetățenilor străini în baza unei vize de lungă ședere de tip D;
• Are valabilitate 12 luni cu posibilitatea prelungirii;
• Se eliberează în termen de 30 de zile;
• Este obligatoriu dacă șederea depășește 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

b) Permisul unic:

• Atestă dreptul cetățeanului străin de a locui și de a lucra în România în baza unui aviz de muncă pentru lucrător permanent;
• Se acordă în baza vizei de muncă obținute de cetățeanul străin;
• Are valabilitate 12 luni cu posibilitatea prelungirii;
• Se eliberează în termen de 30 de zile;

c) Certificate de înregistrare:

• Se acordă cetățenilor străini din spațiul UE/ SEE /Elveția;
• Au valabilitate 5 ani cu posibilitatea prelungirii;
• Se eliberează în termen de 1 zi de la data depunerii cererii;
• Este necesar dacă șederea depășește 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

d) Cărțile de rezidență:

• Se acordă cetățenilor străini care sunt membrii de familie ai unui cetățean UE/ SEE /Elveția;
• Au valabilitate 5 ani cu posibilitatea prelungirii;
• Se eliberează în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii;
• Sunt obligatorii dacă șederea depășește 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

e) Cărți albastre UE:

• Se acordă cetățenilor străini care sunt angajați în baza unui aviz de muncă pentru lucrător înalt calificat și care încheie un contract de muncă pe o perioadă de minim 1 an;
• Salariul lunar de încadrare al străinului trebuie să fie la nivelul a cel puțin 2 salarii medii brute pe economie;
• Au valabilitate 2 ani și se pot prelungi în funcție de valabilitatea contractului de muncă încheiat de străin.

4. Ce acte sunt necesare pentru obținerea permisului de ședere?

De regulă, solicitantul trebuie să facă dovada următoarelor documente:

• Cerere
• Document de călătorie valabil
• Dovada unui contract de muncă
• Dovada deținerii legale a unui spațiu de locuit
• Deținerea unei asigurări sociale de sănătate
• Taxe

În funcție de tipul de permis de ședere solicitat mai pot fi solicitate următoarele documente:

• Dovada unei șederi continue și legale de minimum 5 ani pe teritoriul național – cu o absență maximă de 6 luni consecutive• Certificat constatator;
• Avizul Centrului Român pentru Promovarea Comerțului şi Investițiilor Străine;
• Certificat de înmatriculare al societății comerciale (original si copie);
• Actul constitutiv al societății comerciale (original si copie);
• Hotărârea judecătorească de înființare (original si copie);
• Dovada mijloacelor de întreținere (în cuantum de 500 euro lunar pentru asociați și 700 euro lunar în cazul acționarilor, pe perioada valabilității permisului)
• Dovada deținerii legale a spațiului pentru sediul social (original si copie);
• Adeverința medicala;
• Declarație pe proprie răspundere

Cabinetul nostru de avocatură vine în ajutorul cetățenilor străini care doresc obținerea permisului de ședere în cel mai scurt timp.

În acest sens, oferim servicii complete clienților noștri prin care îi scutim de toată birocrația acestei proceduri și le oferim sprijin pe tot parcursul acestui proces.

În desfășurarea activității comerciale a unei societăți, poate apărea nevoia de disponibilizare a personalului.

Chiar dacă societatea întâmpină probleme financiare sau dacă în procesul de recrutare au fost luate decizii greșite, este important de știut că orice concediere trebuie realizată cu respectarea tuturor cerințelor legale.

În practică, motivele pentru care un angajator poate decide să concedieze un angajat sunt variate. Printre acestea se numără:

1. Performanțe slabe: Dacă un angajat nu îndeplinește cerințele sau nu își desfășoară activitatea la nivelul așteptat, angajatorul poate decide să-l concedieze.
2. Neconformare cu regulile societății: Dacă un angajat nu respectă regulile și procedurile companiei, angajatorul poate decide să-l concedieze.
3. Reducerea forței de muncă: Dacă o companie decide să reducă numărul de angajați, poate concedia personalul care nu mai este necesar.
4. Schimbarea tehnologiei: Dacă o companie implementează o tehnologie nouă, poate concedia angajații care nu se pot adapta la schimbare.
5. Schimbarea locației: Dacă o companie își mută sediul, poate concedia angajații care nu sunt dispuși să se relocheze.
6. Încetarea activității: Dacă o companie își încetează activitatea, poate concedia angajații care nu mai sunt necesari.

Este esențial să se stabilească dacă concedierea angajatului este justificată. De exemplu, dacă se constată că angajatul a încălcat regulile companiei sau a avut performanțe slabe, concedierea poate fi considerată justificată.

Dacă se decide concedierea unui angajat, este important ca acest proces să respecte procedurile legale și să se asigure că angajatul are oportunitatea de a se apăra. Acest lucru presupune posibilitatea ca angajatul să prezinte argumente și dovezi în favoarea sa.

Astfel, în următoarele cazuri, angajatorul trebuie să urmeze anumite proceduri prealabile:

• Concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă doar după efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, conform termenelor stabilite de Codul Muncii.
• Concedierea pentru necorespundere profesională poate fi dispusă doar după o evaluare prealabilă a angajatului, conform procedurii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern.

Pentru efectuarea cercetării disciplinare, angajatorul poate desemna o persoană, poate stabili o comisie sau poate apela la un consultant extern specializat în legislația muncii.

În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de către persoana desemnată, președintele comisiei sau consultantul extern, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.

În caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele menționate în decizia de concediere.

Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Dacă instanța constată că concedierea a fost efectuată în mod nelegal sau netemeinic, aceasta poate dispune anularea sa și obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate, împreună cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

La solicitarea salariatului, instanța poate dispune reintegrarea acestuia în funcția deținută anterior, iar angajatorul va fi obligat să îi plătească salariile pentru perioada dintre concediere și pronunțarea hotărârii definitive.

Cabinetul nostru de avocatură oferă servicii de asistență juridică angajatorilor care se confruntă cu problema concedierii personalului. Pentru a evita disputele litigioase, este recomandat să ne contactați cât mai devreme, astfel încât concedierea să fie realizată cu respectarea dispozițiilor legale.

Printre serviciile oferite se numără:

• Consultanță juridică în materia dreptului muncii;
• Asistență în negocierea și încheierea contractelor de muncă;
• Asistență în soluționarea litigiilor de muncă;
• Asistență în negocierea și încheierea convențiilor colective;
• Asistență în soluționarea problemelor legate de concediere și disponibilizare;
• Asistență în soluționarea problemelor legate de drepturile salariaților;
• Redactarea actelor procesuale și reprezentare în instanță.

În cazul unui accident de circulație soldat cu victime stabilirea cuantumului daunelor morale necesită o evaluare subiectivă, luând în considerare factori precum consecințele negative fizice și psihice suferite de victime, importanța valorilor morale afectate și impactul asupra vieții personale și profesionale a victimelor.

Precizăm că acordarea daunelor morale nu ar trebui să conducă la îmbogățirea nejustificată a părților prejudiciate.

Daunele morale se stabilesc subiectiv și trebuie să reflecte suferința reală a victimelor și să nu depășească limite justificabile. Astfel, au importanță legăturile afective strânse dintre victime și părinți, precum și la impactul psihic pe care moartea unui membru al familiei îl poate avea asupra acestora. Despăgubirile morale trebuie să ajute la ameliorarea efectivă a condițiilor de viață ale victimelor și să nu fie doar simbolice.

În concluzie, hotărârile judiciare privind daunele morale sunt evaluate subiectiv și se bazează pe circumstanțele specifice ale fiecărui caz. Nu există criterii de evaluare prestabilite, ci instanțele judecă în echitate, luând în considerare suferința fizică și psihică a victimelor și consecințele accidentului asupra vieții lor personale.

Reziliere: încetarea pentru viitor a contractelor cu executarea continuă/succesivă (ex: închiriere)

Rezoluțiune: încetarea retroactivă a contractelor cu executare unică (ex: vânzare), cu restituirea prestațiilor.

Asigură-te că navighezi corect legislația muncii și imigrației. Obține permisele de muncă și vizele necesare. Asistența juridică te ajută să eviți penalitățile și să asiguri un proces corect și eficient.

Continuă să beneficiezi de consultanță juridică până la încetarea contractului pentru a te asigura că toate aspectele sunt gestionate corect și legal.

#LegalAdvice #WorkPermit #ImmigrantEmployment #SiguranțăJuridică #AngajareResponsabilă

Conform legislației române actuale, nu există o valoare minimă obligatorie a capitalului social pentru SRL-uri. Capitalul social poate fi chiar  de un leu pentru o societate cu răspundere limitată (SRL) în România