Poate fi obligat angajatul să restituie angajatorului banii pe cursurile de formare profesională?

Daunele cominatorii reprezintă sumele de bani pe care debitorul unei obligații de a face sau de a nu face este obligat, prin hotărâre judecătorească, să le plătească creditorului pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea în natură a obligaţiilor sale.

De exemplu, obligația locatorului de a pune la dispoziția locatarului bunul închiriat sau obligația de a presta întreținere în temeiul unui contract de întreținere sunt obligații de ”a face”.

De cealaltă parte, ne aflăm în prezența unei obligații de „a nu face” în următoarele cazuri; obligația proprietarului terenului aservit de a nu efectua nicio acțiune care ar putea diminua sau îngreuna exercitarea servituții sau obligația asumată prin convenția de constituire a unei servituți, de către proprietarul unui teren față de vecinul său, de a nu construi la o distanță mai mică de un anumit număr de metri de linia despărțitoare.

Normele care reglementează contractul de închiriere sunt, în general, norme supletive. Acest lucru înseamnă că părțile, prin voința lor, pot deroga de la aplicarea acestora. Există însă anumite reguli care nu pot fi încălcate și care țin chiar de esența acestui contract. Mai jos vom vedea care sunt principalele obligații atât ale proprietarului, cât și ale chiriașului.

1. Care sunt obligațiile proprietarului?

Chiar dacă nu a fost prevăzut expres în contractul de închiriere proprietarul are următoarele obligații față de chiriaș:

• Să predea apartamentul împreună cu toate accesoriile sale într-o stare în care să poată fi întrebuințat

Proprietarul garantează chiriașului că imobilul ce îl închiriază este lipsit de vicii (gândaci, scurgeri de apă, fisuri ale structurii de rezistență, accesorii nefuncționale etc.) care împiedică sau micșorează folosirea lui. Acesta rămâne răspunzător chiar dacă nu a cunoscut aceste vicii la încheierea contractului sau dacă acestea au apărut anteriori sau ulterior încheierii contractului.

Proprietarul nu va răspunde însă pentru viciile care erau aparente la data încheierii contractului. Chiriașul este dator să le reclame imediat ce le observă, iar dacă nu le-a sesizat ulterior închirierii este dator să încunoștințeze de îndată proprietarul pentru a le remedia, în caz contrar considerându-se că le-a acceptat.

Viciile ivite anterior contractării și care pun în pericol grav sănătatea sau integritatea corporală a chiriașului acesta poate cere rezilierea contractului chiar dacă a renunțat la acest drept. Dacă la data încheierii contractului chiriașul nu a cunoscut aceste vicii proprietarul poate fi obligat la plata despăgubirilor.

Viciile ivite ulterior contractării, chiar și aparente, cauzează chiriașului prejudicii asupra vieții, sănătății sau integrității corporale proprietarul poate fi obligat la despăgubiri; de exemplu, proprietarul este obligat să ia măsuri și să îndepărteze mucegaiul apărut la baie, chiar dacă acesta a apărut sau s-a extins mai mult după închirierea apartamentului.

• Să mențină bunul în stare în stare corespunzătoare de folosință pe toată durata închirierii

Proprietarul are obligația de a efectua reparaţiile necesare menţinerii bunului în stare corespunzătoare de întrebuinţare pe tot timpul închirierii, cu excepția reparațiilor minore ce rezultă din folosința obișnuită a imobilului, dacă nu s-a prevăzut altfel în contract; sunt considerate reparații locative întreținerea sistemului de încălzire prin golierea caloriferelor, refacerea cheilor sau a încuietorii primite, schimbarea unui bec etc.

• Să asigure chiriașului folosința liniștită a apartamentului pe toată durata închirierii

Proprietarul este obligat să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru a asigura în mod constant locatarului folosinţa liniştită şi utilă a bunului și este dator să se abţină de la orice fapt care ar împiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosinţă.

El are dreptul de a examina apartamentul la intervale de timp rezonabile. Legea nu prevede un o perioadă minimă sau maximă în care apartamentul poate fi inspectat de către proprietar. Esențial este să nu se cauzeze chiriașului o stânjenire nejustificată a folosinței apartamentului. În opinia noastră inspectarea apartamentului la intervale mai mici de o lună poate fi considerată abuzivă și este de natură să cauzeze disconfort chiriașului.

Excepție de la acest caz ar putea fi atunci când proprietarul dorește să vândă apartamentul sau contractul de închiriere este aproape de final și nu se dorește prelungirea lui. În aceste cazuri chiriașul este obligat să accepte vizitele proprietarului împreună cu persoanele care doresc să cumpere/închirieze apartamentul. Chiar și în aceste cazuri însă proprietarul nu trebuie să aducă stânjeniri nejustificate chiriașului prin prezența sa.

Prin stânjeniri nejustificate se înțelege, de exemplu, sosirea neanunțată a proprietarului la apartament cu scopul verificării acestuia sau vizite săptămânale în acest sens chiar dacă sunt anunțate, informarea chiriașului de la o oră la altă că urmează vizionarea apartamentului în scop de închiriere/vânzare etc.

2. Care sunt obligațiile chiriașului?

La rândul chiriașul are o serie de obligații pe care dacă nu le respectă proprietarul poate înceta contractul de chirie și solicita instanței evacuarea în caz de refuz al acestuia.

• Să ia în primire bunul oferit spre închiriere

Odată ce s-a ajuns la un acord privind închirierea imobilului, chiriașul este obligat să ia în primire bunul și va plăti chirie chiar dacă nu se mută în apartament.

• Să plătească chiria în condițiile stabilite în contract

Principala obligație a chiriașului este aceea de a plăti chiria, indiferent dacă aceasta constă într-o sumă de bani sau într-o prestație.

• Să folosească bunul cu prudență și diligență

Chiriașul este obligat să aibă grijă de apartamentul închiriat cu prudență și diligență. Acesta nu îi poate schimba destinația, de exemplu, dacă apartamentul a fost închiriat în scop rezidențial (pentru a fi locuit) chiariașul nu îl va putea transforma în spațiu comercial sau îl folosească ca sediu profesional pentru un SRL sau PFA fără acordul proprietarului.

Chiriașul păstrează responsabilitatea conservării imobilului și este obligat să anunțe proprietarul de îndată despre necesitatea efectuării oricărei reparații ce trebuie efectuată de acesta din urmă.

• Să restituie bunul la încetarea, din orice cauză, a contractului de închiriere

Indiferent dacă proprietarul este în culpă, dacă contractul de închiriere a încetat nu va mai produce efecte, iar chiriașul este obligat să elibereze apartamentul și să îl predea proprietarului. În caz contrar, proprietarul poate cere despăgubiri și îl poate evacua.

Un avocat te ajută să înțelegi toate clauzele contractului, să identifici riscurile și să negociezi termeni mai buni. Ei se asigură că drepturile tale sunt protejate și că toate detaliile legale sunt acoperite. Evită capcanele și asigură-te că ai un contract echitabil și solid!

#LegalSupport #ContractNegotiation #KnowYourRights #LegalAdvice #ProtejeazăTe

Închirierea unui apartament apare ca o operațiune simplă. În realitate însă este necesar să fim atenți la toate detaliile acestuia pentru a nu avea neplăceri mai târziu, atât prin prisma chiriașului, cât și a proprietarului.

Mai jos am nuanțat pașii pe care trebuie să-i facă orice persoană care dorește să închirieze un apartament.

1. Vizionați apartamentul și cădeți de acord cu proprietarul asupra aspectelor și clauzelor esențiale

Evitați proprietarii care impun clauze de genul „stai sub un an pierzi garanția” sau „vreau să predai apartamentul în aceeași stare cum l-ai primit”. Evident, puteți închiria și pleca mai devreme dacă respectați preavizul, dar cu proprietarii dificili garanția cel mai probabil o mai recuperați în instanță.

Referitor la garanție, de regulă se folosește o clauză de bun-simț pentru ambele părți; de cele mai multe ori se stipulează că aceasta se returnează la momentul plecării chiriașului, urmându-se a se reține contravaloarea întreținerii pe 1-2 luni în funcție de cum vine întreținerea la acel apartament și, bineînțeles, în cazul în care uzura apartamentului este una normală.

2. Încheiați contractul în scris și asigurați-vă că este semnat de adevăratul proprietar și adevăratul chiriaș.

3. Faceți poze la apartament înainte să vă mutați. Acestea vor constitui anexa nr. 1 a contractului de închiriere.

4. Încheiați un proces verbal de inventariere a bunurilor din apartament. Acesta va fi anexa nr. 2 a contractului de închiriere.

5. Înregistrați contractul la Anaf pentru a-i da acestuia caracter executoriu.

Acest lucru este util mai ales proprietarilor deoarece contractul luat în evidență de către Anaf constituie titlu executoriu în caz de neplată a chiriei sau proprietarul poate recurge la procedura evacuării imediat după încetarea contractului. Aceste avantaje există și atunci când contractul de închiriere este legalizat la notar; în practică însă se evită legalizarea contractului de închiriere din pricina costurilor suplimentare.

Înregistrarea contractului de închiriere este o operațiune foarte simplă și poate fi făcută și online dacă proprietarul deține o semnătură electronică.

Înregistrarea contractului la Anaf rămâne totuși facultativă și nu se confundă cu fiscalizarea veniturilor de către proprietar, care este obligatorie și se face prin declarația unică.

În momentul în care au fost îndeplinite aceste cinci condiții contractul se va executa în condiții optime în marea majoritate a cazurilor.

Nerespectarea clauzelor prevăzute în contractul de închiriere sunt rezolvate exclusiv de instanța civilă, deci implicarea poliției nu va rezolva eventualele probleme apărute.

În ultimii ani România se confruntă din ce în ce mai mult cu o criză a forței de muncă în anumite industrii astfel încât mulți antreprenori sunt nevoiți să angajeze personal din afara țării.

Din acest motiv Ministerul Muncii a propus, pentru anul 2024, un contingent de 140.000 de lucrători străini nou admişi pe piaţă, pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă înregistrat în domenii precum cel al construcţiilor de clădiri, de drumuri, în restaurante, transporturi rutiere, hoteluri, panificaţie ș.a.

La nivel global, migrația forței de muncă, reprezintă un fenomen normal și are loc între toate statele lumii. Cea mai accentuată formă a migrației este reprezentă însă de locuitorii țărilor sărace care, în căutarea unui trai mai bun, aleg să muncească în țări mai dezvoltate economic care le oferă posibilitatea de a avea un salariu, de regulă, de cel puțin trei ori mai mare decât în țara de origine.

Din acest motiv și în România a luat amploare angajarea imigranților din Asia deoarece beneficiile angajării personalului străin depășesc de cele mai multe ori costurile aducerii acestor persoane pe teritoriul țării.

Avantajele angajării imigranților

Majoritatea antreprenorilor care au angajat personal străin spun că angajarea imigranților are numeroase beneficii.

Aceștia precizează în primul rând că lucrătorii asiatici sunt dispuși să presteze munci pentru care nu mai găsesc angajați români.

De asemenea, în general, imigranții sunt persoane muncitoare și dedicate locului de muncă. Odată veniți în România aceștia încheie un contract de muncă pe minim un an de zile cu posibilitate de prelungire ceea ce oferă antreprenorului stabilitate și predictibilitate în desfășurarea activității.

În Asia exista o varietate foarte mare de angajați, atât calificați, cât și necalificați din care antreprenorii români pot alege ce își doresc după nevoile lor. Desființarea Școlilor de Arte și Meserii în anul 2009 de către guvernarea de la acea vreme a dus, în mod firesc, la o criză de „meseriași” în prezent, cum ar fi sudori, frezori, strungari, electricieni, instalatori etc.

Majoritatea muncitorilor calificați din România au plecat în Vestul Europei să lucreze pentru aceleași rațiuni pentru care lucrătorii asiatici vor sa emigreze la noi în țară. Fiind un deficit major de muncitori calificați antreprenorii sunt practic obligați să angajeze imigranți din moment ce nu pot oferi angajaților români salarii ca în Vestul Europei și nici nu au garanția că, odată format un angajat român într-o anumită meserie, acesta nu va pleca și el mai târziu să lucreze în afara țării.

Imigranții, cu precădere cei din Asia, sunt obișnuiți să lucreze 10 ore pe zi, inclusiv sâmbăta. Același program de lucru îl au, de cele mai multe ori, inclusiv în România.

În general, lucrătorii din Asia sunt persoane oneste care vin în România să muncească și să câștige bani pentru întreținerea familiilor lor din țara de origine. Ei nu refuză orele suplimentare de muncă și sunt conștienți de faptul că depind de locul lor de muncă de aici.

Dezavantajele angajării imigranților

Cu toate că avantajele angajării imigranților sunt incontestabile și depășesc în mod cert dezavantajele, nu toți antreprenorii sunt dispuși să își asume procedura angajării imigranților.

În primul rând menționăm durata acestui proces. Astfel, din momentul selectării persoanei pe care o consideră potrivită până la momentul în care va lucra efectiv vor trece, în medie, 3 luni pentru obținerea avizului de muncă. După obținerea avizului de muncă este necesară obținerea vizei de către viitorul angajat caz în care sunt necesare aprox. 3-6 luni în funcție de țara sa de origine.

De la caz la caz, antreprenorul va suporta costurile privind procedurile legale de aducere a imigrantului în România. Aici enumerăm în primul rând obținerea avizului de muncă pe care societatea îl va obține, taxele aferente, comisioanele agenției de plasare a forței de muncă, costurile cu acomodarea acestuia în România etc.

În practică există numeroase agenții de plasare a forței de muncă care oferă acest serviciu în schimbul unei sume fixe de ordinul a câteva sute de euro. Există chiar și agenții care nu percep niciun fel de comision angajatorului pentru acest tip de servicii. De cele mai multe ori în aceste cazuri are loc o selecție precară a viitorului angajat lucru ce poate face ca persoana venită să nu corespundă locului de muncă.

Imigranții, deși sunt muncitori dedicați, nu sunt angajați foarte ieftini raportat la nivelul salarial existent în România. Pentru a angaja un imigrant este necesar ca acesta să fie plătit cel puțin cu salariul minim pe economie dacă este necalificat, respectiv minimum 500-550 euro net dacă este calificat. Pe lângă acest salariu este recomandat ca antreprenorul să îi asigure acestuia cazare și mâncare (sau o sumă fixă lunară de minimum 400 de lei de multe ori aceasta echivalându-se cu bonurile de masă primite).

Deși imigranții sunt dispuși sa lucreze mai multe de 40 de ore pe săptămână, antreprenorii trebuie să aibă în vedere dispozițiile Codului Muncii care prevăd că, de regulă, o persoană nu poate lucra mai mult de 48 de ore pe săptămână la un angajator. Această dispoziție se aplică în aceeași măsură și contractelor de muncă încheiate cu imigranții.

Astfel, antreprenorii trebuie să acorde o importanță deosebită tuturor prevederilor legale deoarece au existat cazuri în care imigranții au acționat în judecată angajatorii români pentru nerespectarea dispozițiilor Codului muncii și au avut câștig de cauză.

În unele cazuri, excepționale, imigranții nu își respectă obligațiile și odată ajunși în România pleacă în alte țări din Vestul Europei pentru salariile mai mari. În acest caz antreprenorul poate rămâne cu un prejudiciu dacă nu a prevăzut în mod corespunzător detaliile acestor circumstanțe cu agenția de plasare a forței de muncă.

Totodată, antreprenorul trebuie să fie diligent în relația cu Inspectoratul de Imigrări deoarece poate fi susceptibil de amenzi în cazul în care nu își îndeplinește obligațiile.

Ulterior angajării antreprenorul trebuie să asigure imigrantului inclusiv transportul acestuia la locul de muncă și să aibă în vedere dispozițiile Ordonanței nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Procedura angajării imigranților

Pentru ca un imigrant din afara Uniunii Europene să poată fi angajat în România este necesară parcurgerea mai multor etape și anume obținerea:

• Avizului de muncă
• Vizei de ședere
• Permisului de ședere

Avizul de muncă:

• Se obține de către angajator exclusiv pentru persoana pe care dorește să o angajeze.
• Pentru eliberarea acestuia se depune un dosar cu documente la Inspectoratul de Imigrări, atât din partea angajatorului, cât și a viitorului angajat.
• Se emite doar dacă angajatorul dovedește că a depus diligenţe pentru ocuparea locului de muncă vacant de către un cetăţean român, de către un cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, de către un cetăţean al Confederaţiei Elveţiene sau de către un străin titular al dreptului de şedere pe termen lung pe teritoriul României.
• Termenul legal de eliberare este de 30 de la data înregistrării fizice a dosarului la Inspectoratul de Imigrări; de multe ori acest termen este depășit, mai ales în cazurile în care dosarul nu este depus complet și realizat riguros.
• În baza avizului de muncă imigrantul va putea obține viza de la consulatul din țara sa.

Viza de ședere:

• Se obține de către imigrant.
• În practică, durata de obținere a vizei în țările asiatice este în medie de 3-6 luni.
• După obținerea vizei imigrantul poate veni în România pentru semnarea contractului de muncă.

Permisul de ședere:

• Se obține de imigrant, asistat de către angajator, în termen de 3 luni de la acordarea vizei.
• Este necesară depunerea unui dosar cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de ședere acordat de viză imigrantului.
• Are o durată de valabilitate egală cu durata contractului de munca încheiat de imigrant cu angajatorul român, dar nu mai mare de 1 an.

Procedura de angajare a unui imigrant poate fi considerată dificilă și se întinde pe parcursul a mai multe luni. De asemenea, trebuie acordată atenție sporită fiecărui detaliu, mai ales dacă societatea se află la obținerea primului aviz de muncă.

Acest lucru este imperios necesar deoarece odată refuzat un aviz de muncă de către Inspectoratul de Imigrări acest lucru va intra în istoricul societății și astfel poate fi compromisă orice șansă a acesteia de a mai obține pe viitor un asemenea document.

Demersul necesită supervizare atentă și este recomandat a fi realizat de un profesionist încă de la selecția lucrătorilor și până la încetarea contractului de muncă cu imigrantul.

Cabinetul nostru de avocatură vine în ajutorul antreprenorilor care doresc angajarea străinilor. În acest sens, oferim servicii complete clienților noștri prin care îi scutim de toată birocrația acestei proceduri și le oferim sprijin pe toată durata colaborării acestuia cu imigrantul ce urmează a fi angajat.

1. Definiția administratorului:
Administratorul este persoana care reprezintă societatea comercială cu răspundere limitată (SRL) în relația cu Oficiul Registrului Comerțului de la momentul înființării sale și până la momentul în care societatea este radiată definitiv. De asemenea, acesta este persoana care conduce societatea și o angajează în raporturile de afaceri cu terții.

2. Cine poate fi numit administrator?
Administratorul unei societăți poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică.

3. Ce condiții trebuie să îndeplinească persoana fizică pentru a putea fi numită administratorul societății?
Pentru a putea fi numită administratorul unei societăți persoana fizică trebuie să îndeplinească o serie de condiții:

a) Să aibă capacitate deplină de folosință și exercițiu. Astfel, orice administrator trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani și să nu fie declarat incapabil de lege (interzis judecătoresc).
b) Să nu fie incompatibilă. Nu vor putea exercita mandatul de administrator persoanele declarate de lege incompatibile și care ar putea crea o situație de conflict de interese între conducerea societății și desfășurarea celeilalte activități profesionale. Astfel, persoanele care ocupă funcții publice, magistrații, avocații, notarii, executorii judecătorești etc. nu vor putea avea calitatea de administrator într-o societate.
c) Să nu fi fost condamnată definitiv pentru una din următoarele infracțiuni:

• condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, pentru infracțiunile prevăzute de art. 143 – 145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
  d) Să nu aibă cazier fiscal. Verificarea se face de către Oficiul Registrului Comerțului în baza CNP-ului persoanelor române sau cu rezidență declarată în România.

4. Ce condiții trebuie să îndeplinească persoana juridică pentru a putea fi numită administratorul societății?
Dacă la conducerea societății este numită o persoana juridică aceasta are obligația să își desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică, care este supus acelorași condiții și obligații ca administratorul persoană fizică.
La fel ca în cazul persoanei fizice nici persoana juridică nu poate avea cazier fiscal. În acest caz reprezentantul persoanei juridice va da o declarație notarială pe proprie răspundere prin care își asumă acest lucru.
În cazul în care persoana juridică este numită administrator recomandăm să se respecte principiul specialității capacității de folosință și să se prevadă în actul constitutiv al societății obiectul de activitate privind operațiunile manageriale și gestiunea afacerilor comerciale (CAEN 7022 – Activități de consultanță pentru afaceri și management).

5. Cine face numirea administratorului?
Numirea administratorului se face de către asociații fondatori sau asociatul unic prin actul constitutiv depus la înființarea societății. Dacă numirea are loc ulterior înființării societății aceasta se face printr-o hotărâre a Adunării generale a asociaților.

6. O societate cu răspundere limitată poate avea mai mulți administratori?
Da, o societate poate avea mai mulți administratori. Aceștia pot fi numiți inițial prin actului constitutiv de către fondatori sau pot fi revocați și adăugați pe parcurs.

7. Administratorul unei societăți cu răspundere limitată este echivalentul reprezentantului legal al acesteia?
Doar administratorul căruia i-a fost acordat dreptul să reprezinte societatea (cu titlu permanent și general) și pentru care sunt îndeplinite formalitățile de opozabilitate la registrul comerțului va avea calitatea de reprezentant legal al societății.

8. Cum poate fi remunerat administratorul societății?
Administratorul societății poate fi remunerat astfel:
a) Prin încheierea unui contract de administrare a societății;
b) Prin încheierea unui contract individual de muncă.
c) Prin primirea unei indemnizații lunare brute și participarea la profitul net al societății în cazul în care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar al societății.

9. Cum pot înceta raporturile juridice dintre administrator și societate?
Raporturile juridice dintre administrator și societate pot înceta prin:

• revocarea administratorului de către asociați;
• renunțarea la mandat a administratorului;
• decădere, ca urmare a intervenirii unei condamnări definitive pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 6 alin. (2) din Legea 31/1990;
• expirarea termenului de mandat când a fost dat pe o perioadă de timp determinată;
• îndeplinirea de către administrator a mandatului primit;
• decesul administratorului sau dizolvarea societății.

10. Cum poate fi schimbat administratorul unei societăți?
Administratorul unei societăți poate fi înlocuit (revocat) la voința fondatorilor (asociaților). Aceștia vor emite o hotărâre a adunării generale a asociaților (hotărâre AGA) în care va fi menționată revocarea vechiului administrator și numirea celui care îi va lua locul. Pentru ca revocarea să fie eficace este necesar acordul tuturor asociaților și să fie îndeplinite formalitățile de opozabilitate la registrul comerțului.

11. Care este procedura pentru schimbarea administratorului?
Schimbarea administratorului se face la Oficiul Registrului Comerțului din raza căreia se află sediul social al societății.

Procedura poate fi urmată atât online, cât și fizic, prin depunerea dosarului complet și corect întocmit pe site-ul https://portal.onrc.ro sau la sediul Registrului Comerțului. Pentru orice neconcordanță în întocmirea actelor, procedura va fi amânată până la remedierea erorilor.

Pentru depunerea dosarului online este necesară crearea unui cont de utilizator și deținerea unei semnături electronice eliberată de un furnizor de servicii de certificare acreditat de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.

12. Ce documente trebuie să conțină dosarul depus la Oficiul Registrului Comerțului pentru schimbarea administratorului?

a) Cererea de înregistrare (original). Este vorba despre un formular ce poate fi descărcat de pe site-ul www.onrc.ro.
b) Actul modificator al actului constitutiv în original (hotărârea adunării generale a asociaților/decizia asociatului unic sau actul adițional la actul constitutiv). În cazul în care actul modificator este un act adițional în formă autentică, nu se va mai depune și hotărârea adunării generale în baza căreia acesta a fost încheiat.
La dosar se va atașa și contorul de cuvinte al actului modificator în funcție de care se va stabili tariful de publicare în Monitorul Oficial; lipsa acestuia amână procedura și duce la întoarcerea dosarului către depunător.
c) Actul constitutiv actualizat (original). Actul constitutiv actualizat va cuprinde modificările prevăzute în actul modificator.
d) Declarațiile date pe proprie răspundere de către noul administrator, din care să rezulte că acceptă numirea și că îndeplinește condițiile legale pentru deținerea acestor calități (original). Declarația poate fi făcută în formă autentică de notarul public, în formă atestată de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995 sau cu darea de dată certă prin serviciile de asistență din cadrul ORC.
e) Actul de identitate al noului administrator (copie).
f) Specimenul de semnătură al administratorului. Specimenul de semnătură al noului administrator al societății se depune la Oficiul Registrului Comerțului odată cu cererea de înregistrare, dacă au fost numiți prin actul constitutiv și pot fi date în fața directorului ORC sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura, sau în formă autentică la notarul public.
g) Dovada privind plata tarifului legal de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

În anumite cazuri pot fi cerute documente suplimentare, cum ar fi:

a) Certificatul eliberat de cenzori privind depunerea garanției în cazul schimbării membrilor organelor de administrare și/sau de conducere ale GIE și ale societăților cooperative (original sau copie certificată).
b) Declarația autentică pe propria răspundere a persoanei fizice cetățean străin, în nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice străine care nu este înregistrată fiscal în România, în original și, după caz, traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public.
c) Actul de înregistrare al persoanelor juridice române care dețin calitatea de administrator.
d) Împuternicire specială (în formă autentică), avocațială sau delegație pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalitățile legale (original).

13. Cât timp durează procedura schimbării administratorului?

În mod normal, procedura de schimbare a administratorului durează 3 zile lucrătoare, dacă toate actele sunt depuse corect și complet. În cazul în care, la verificare, se constată că dosarul nu este întocmit corespunzător, procedura va fi amânată până la suplinirea lipsurilor.

14. Administratorul poate împrumuta bani de la societate?

Administratorul se poate împrumuta de la societate în limita a maxim 5.000 de euro.

În orice caz, este interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operațiuni precum:

a) acordarea de împrumuturi administratorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către societate cu aceștia de operațiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări;
c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;
d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a oricăror alte obligații personale ale acestora față de terțe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanțe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terță persoană administratorilor ori o altă prestație personală a acestora.

Excepție de la regula mai sus stabilită este în cazul în care operațiunea este încheiată de societate în condițiile exercitării curente a activității sale, iar clauzele operațiunii nu sunt mai favorabile decât cele pe care, în mod obișnuit, societatea le practică față de terțe persoane.

Chiar dacă ești acuzat de trafic de droguri se poate o obține o pedeapsă mai blândă, neprivativă de libertate sau chiar achitarea.

Sentința nr. 85/2017 a Tribunalului Prahova face referire la un caz penal în care mai mulți inculpați au fost acuzați de infracțiuni legate de droguri. Procurorii au trimis în judecată mai mulți indivizi, inclusiv pe inculpata AA pentru diferite infracțiuni legate de droguri. Inculpații au fost acuzați de trafic și deținere ilegală de droguri.

În urma procesului, instanța a ajuns la concluzia că inculpata AA nu a putut fi condamnată pentru deținerea ilegală de droguri în scop personal, deoarece nu s-a putut dovedi că ea deținea droguri la domiciliul său sau asupra sa. Nu au fost găsite dovezi concludente care să ateste că ea avea în posesie substanțe interzise în vederea consumului propriu.

În consecință, instanța a achitat inculpata AA de acuzațiile care i-au fost aduse. Sentința a luat în considerare faptul că pentru a dovedi infracțiunea de deținere ilegală de droguri, este necesară existența unor probe solide care să demonstreze că persoana a avut substanțele respective în posesie pentru o perioadă semnificativă de timp. De asemenea, lipsa de probe concrete și lipsa de substanțe interzise găsite asupra inculpatei au contribuit la decizia de achitare.

Ordonanța de urgență nr. 50/2018 privind implementarea Programului guvernamental „Investește în tine”

În vigoare încă de la 22 iunie 2018, Ordonanța de urgență nr. 50/2018 privind implementarea Programului guvernamental „INVESTEȘTE ÎN TINE”, începe abia zilele acestea implementarea propriu-zisă. După aprobarea în septembrie a Normelor de aplicare a Ordonanței prin Hotărârea Guvernului nr. 741/2018, Ministerul Finanțelor Publice, prin Ordinul nr. 3286/2018 a aprobat modelul „Convenției privind implementarea Programului” și modelul „Convenției de garantare” astfel că creditele prevăzute în cadrul Programului ar putea fi accesate la finanțatorii acceptați.

Astfel, tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la 26 de ani și care sunt cuprinși în sistemul de învățământ sau care efectuează cursuri de specializare, autorizate de către Ministerul Educației Naționale, și după caz, de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale pot obține credite în valoare de maximum 40.000 lei garantate în proporție de 80% de către stat.

Beneficiari ai programului pot fi și persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 și 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învățământ sau efectuează cursuri de reconversie și/sau specializare profesională, aceștia putând obține însă un credit de maximum 35.000 lei.

Creditele acordate în cadrul Programului pot fi suplimentate cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării creditului.

Destinația creditelor obținute în cadrul programului este de a acoperi nevoile beneficiarilor și familiilor acestora privind educația, sănătatea, cultura, sportul și nevoia de habitat și este detaliată la alineatul 8) al articolului 2 din Ordonanță.

https://localhost/gabriel/programul-investeste-in-tine/

Sediul social nu poate fi stabilit la cabinetul de avocat în baza contractului de asistență juridică.

Pentru stabilirea sediului social este necesar un contract de proprietate/închiriere/comodat încheiat între asociație și o persoană fizică sau juridică, însoțit de extrasul de carte funciară al imobilului în cauză.

Din punct de vedere juridic, liberarea condiționată este o modalitate de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării. În limbaj comun, acest lucru înseamnă că încă din prima zi în care se află în penitenciar, condamnatul poate decide singur dacă va beneficia sau nu de liberarea condiționată și influențează în mod direct deciziile conducerii penitenciarului și ale instanței prin acțiunile sale.

Pentru a beneficia de liberarea condiționată, condamnatul trebuie să facă o cerere în acest sens sau să fie propus spre eliberare de comisia de liberare condiționată din cadrul penitenciarului. În ambele cazuri, această comisie va constata îndeplinirea primelor două condiții prevăzute de lege:

• i) împlinirea fracției de pedeapsă
• ii) executarea în regim semideschis sau deschis a închisorii

Competență

Competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Cale de atac

Hotărârea dată în primă instanță nu este definitivă și poate fi atacată cu contestație la tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare, adică va amâna efectele hotărârii primei instanțe până la judecarea contestației.

Condițiile liberării condiționate

a) Fracția de pedeapsă minimă ce trebuie executată obligatoriu:

Pentru condamnații care NU au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă ce trebuie efectiv executată este:

• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani;
• cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Pentru condamnații care au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă ce trebuie efectiv executată este:

• jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani;
• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Dacă persoana condamnată, în timpul executării pedepsei, a prestat muncă în interiorul sau exteriorul penitenciarului (plătită sau neplătită), aceste fracții vor fi micșorate corespunzător. O zi lucrată echivalează cu o zi executată din pedeapsă.

Astfel, dacă există zile câștigate în baza muncii prestate, fracțiile de pedeapsă ce vor fi executate vor fi mai mici.

Pentru condamnații care NU au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă devine:

• jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani
• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani

Pentru condamnații care au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă devine:

• cel puțin o treime din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani
• cel puțin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce depășește 10 ani

b) Executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis

Au posibilitatea liberării condiționate doar condamnații care își execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis și care nu sunt considerați periculoși.

c) Condamnatul a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare

Nu vor putea fi eliberate înainte de executarea integrală a pedepsei persoanele care, deși au posibilitatea de a plăti, nu își onorează obligațiile civile stabilite în hotărârea de condamnare.

d) Instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului

Conform art. 101 alin. (1) C.pen., dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte, obligatoriu, următoarele măsuri de supraveghere:

• să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
• să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
• să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
• să comunice schimbarea locului de muncă;
• să comunice informații și documente care permit controlul mijloacelor sale de existență.

În funcție de natura infracțiunii și de persoana condamnatului, pot fi impuse și alte măsuri, cum ar fi:

• să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
• să nu părăsească teritoriul României;
• să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia;
• să nu conducă anumite vehicule;
• să nu dețină, folosească sau poarte nicio categorie de arme.

Aceste măsuri pot suferi modificări în funcție de comportamentul condamnatului.

Revocarea liberării condiționate

Liberarea condiționată poate fi revocată de instanță dacă se constată că, pe durata supravegherii, persoana condamnată, cu rea-credință, nu a respectat măsurile de supraveghere sau nu și-a îndeplinit obligațiile impuse.

Liberarea va fi revocată și în cazul în care, după acordarea acesteia, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune în termenul de supraveghere.

Anularea liberării condiționate

Liberarea condiționată poate fi anulată dacă se descoperă că, pe parcursul termenului de supraveghere, persoana condamnată a mai săvârșit o infracțiune înainte de acordarea liberării.

Dacă se constată că sunt îndeplinite în continuare condițiile legii, instanța poate acorda din nou liberarea condiționată.

Efectele liberării condiționate

Dacă până la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune și nu s-a dispus revocarea, pedeapsa se consideră ca fiind executată.

Cabinetul nostru de avocatură oferă consultanță specializată oricărui deținut pentru a-și spori șansele liberării condiționate pe tot parcursul executării pedepsei.