Reziliere: încetarea pentru viitor a contractelor cu executarea continuă/succesivă (ex: închiriere)
Rezoluțiune: încetarea retroactivă a contractelor cu executare unică (ex: vânzare), cu restituirea prestațiilor.
Regulamentul BNR nr. 6/2018 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare
De la începutul anului, Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare a fost modificat.
Dacă până acum împrumutătorii puteau utiliza în activitatea de creditare a persoanelor fizice nivelurile pentru gradul total de îndatorare stabilite și fundamentate în cadrul reglementărilor proprii, de la întâi ianuarie, conform modificărilor aduse acestui act prin Regulamentul nr. 6/2018 emis de BNR la sfârșitul anului trecut, aceștia sunt obligați ca la acordarea unui credit, să stabilească un nivelul maxim al gradului total de îndatorare al împrumutatului persoană fizică care să nu depășească 40%.
Gradul total de îndatorare este un indicator ce reflectă îndatorarea totală a unui debitor și se stabilește ca pondere a obligațiilor lunare totale de plată decurgând din credite sau alte finanțări rambursabile în veniturile nete lunare luate în considerare, respectiv veniturile din care s-au dedus obligațiile fiscale.
BNR stabilește și o excepție de la această regulă impusă băncilor și IFN-urilor, respectiv în cazul persoanelor care nu dețin și nu au deținut în proprietate niciun imobil cu destinație locativă, la acordarea primului credit pentru investiții imobiliare contractat în scopul achiziționării unui imobil ce urmează să fie locuit de debitor, nivelul maxim al gradului total de îndatorare nu poate depăși 45% veniturile nete lunare ale persoanei fizice care solicită un credit.
https://localhost/gabriel/bnr-plafoneaza-nivelul-maxim-al-gradului-total-de-indatorare/
1. Definiția asociatului
Asociatul este o persoană fizică sau juridică (indiferent de naționalitate) care deține părți sociale în cadrul unei societăți comerciale.
2. Cum poate deveni o persoană asociat într-o societate?
O persoană poate deveni asociat în cadrul unei firme prin două modalități:
a) Înfiițează ea însăși o societate (singură sau cu alte persoane).
b) Când intră într-o societate deja existentă.
3. Cum poate o persoană să intre ca asociat într-o societate?
a) Prin cesiunea (transferul) părților sociale de la un asociat existent. Cesiunea poate fi făcută prin vânzare și prin donație.
b) Când persoana care vrea să intre în societate majorează capitalul social prin aport la capitalul inițial al firmei.
c) Prin succesiune când un asociat moare și lasă moștenire părțile sale sociale.
4. În ce poate consta aportul adus în societate?
Aportul adus în societate de asociați la înființare sau la majorarea capitalului poate consta în:
a) În numerar;
b) În bunuri mobile sau imobile;
c) În bunuri incorporale;
d) În prestații și cunoștințe specifice.
5. Cine poate fi asociat într-o firmă?
Orice persoană care are capacitate juridică de exercițiu poate avea calitatea de asociat în firmă.
6. Un minor poate avea calitatea de asociat într-o firmă?
În principiu, pentru ca o persoană fizică să poată fi asociat într-o firmă (SRL) trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu; adică trebuie să aibă vârsta de minim 18 ani și să nu fie pusă sub interdicție judecătorească.
Considerăm că un minor poate avea calitatea de asociat în condițiile art. 40 C.civ. privind capacitatea de exercițiu anticipată. Astfel, pentru motive temeinice și dacă a împlinit 16 ani, instanța de tutelă poate acorda minorului capacitate deplină de exercițiu.
7. Cine nu poate fi asociat într-o firmă?
Nu pot deține calitatea de asociat într-o firmă:
a) Minorii (cu excepția cazului când i-a fost acordată de instanță capacitatea anticipată);
b) Interzișii judecătorești;
c) Persoanele condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, pentru infracțiunile prevăzute de art. 143 – 145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței;
d) Persoanele care au cazier judiciar;
e) Anumite categorii profesionale, cum ar fi judecătorii și procurorii.
8. Cum poate avea loc pierderea calității de asociat?
Pierderea calității de asociat poate avea loc prin:
a) Cesiunea părților în societate;
b) Executarea silită a părților sociale;
c) Moartea asociatului (persoană fizică) sau încetarea personalității juridice (persoană juridică);
d) Faliment;
e) Punerea sub interdicție judecătorească;
f) Retragerea asociatului din societate;
g) Excluderea asociatului din societate de către instanța judecătorească.
9. Care sunt drepturile asociaților?
a) Asociații au dreptul de a consulta registrele și situațiile financiare ale societății și de a lua cunoștință de orice document al societății;
b) Asociații numesc în funcție administratorii și cenzorii. Tot ei au dreptul de a-i revoca din funcție și a le da descărcare de activitatea lor;
c) Asociații au dreptul de a încheia un contract de audit financiar pentru supravegherea situației financiare a societății;
d) Asociații au dreptul de a fi angajați în cadrul societății;
e) Asociatul unic sau asociații care îndeplinesc fracția prevăzută de lege au dreptul să aducă schimbări în actul constitutiv al societății;
f) Asociații au dreptul de a participa la împărțirea profitului societății.
10. Care sunt obligațiile asociaților?
a) Asociații au obligația de a contribui la formarea capitalului social al societății, prin aporturi bănești, bunuri, prestații sau cunoștințe specifice.
b) Asociații au obligația de a aproba bilanțul societății și contul de profit și pierderi, cât și repartizarea beneficiilor și plata dividendelor în condițiile prevăzute de lege.
c) Obligație de neconcurență. Este interzisă orice concurență făcută de asociat societății din care face parte, prin acte sau fapte săvârșite pe cont propriu sau pe contul unei alte persoane.
d) Asociații au obligația de a contribui la pierderile societății în condițiile prevăzute de actul constitutiv.
11. Asociatul poate reprezenta societatea în justiție?
Asociatul nu are dreptul de a reprezenta societatea în justiție. Societatea va fi reprezentată în justiție de administrator, iar pentru a fi valabilă reprezentarea societății de către asociat trebuie modificat actul constitutiv al acesteia prin revocarea administratorului și/sau desemnarea unui nou administrator cu putere de reprezentare în persoana asociatului și cu asigurarea publicității corespunzătoare.
12. Contractul de închiriere sau de comodat pentru stabilirea sediului social trebuie înregistrat la ANAF?
Dacă sediul social are la bază un contract de chirie, iar locatorul (proprietarul imobilului) este persoană fizică, atunci contractul va trebui înregistrat la ANAF.
Pentru contractele de comodat și contractele de închiriere în care locatorul este o persoană juridică nu există obligația înregistrării contractului la ANAF.
13. Cum înființez o societate cu răspundere limitată (SRL)?
Înainte de a trece la înființarea firmei, viitorul asociat trebuie să facă rezervarea denumirii firmei. Cererea de verificare a disponibilității denumirii se completează cu 3 denumiri (în ordinea preferințelor) și se depune la Registrul Comerțului. După ce denumirea este aprobată, se poate proceda la înființarea societății.
Înființarea firmei are loc la Oficiul Registrului Comerțului din raza căreia se află sediul social al societății.
Procedura poate fi urmată atât online, cât și fizic, prin depunerea dosarului complet și corect întocmit pe site-ul https://portal.onrc.ro sau la sediul Registrului Comerțului. Pentru orice neconcordanță în întocmirea actelor, procedura va fi amânată până la remedierea erorilor.
Majoritatea persoanelor au închiriat, cel puțin o dată, un apartament sau o casă. Deși se pleacă de la premisa că este un proces simplu de genul „văzut, plăcut, închiriat” de multe ori practica ne demonstrează contrariul.
Rațiunea acestui contract este următoarea: proprietarul renunță în mod complet la folosința bunului său, lucru ce îi dă dreptul la perceperea chiriei care îi aduce foloase începând din prima zi. În schimbul acestui lucru el are obligația de a oferi chiriașului o stare de confort generală (atât material, cât și de ordin psihic), nefiindu-i permise ingerințe nejustificate în modul în care chiriașul folosește apartamentul.
De aceea, principalele obligații pe care le au cele două părți sunt, pe de o parte plata chiriei de către chiriaș, iar pe de altă parte asigurarea folosinței liniștite a imobilului de către proprietar.
Pentru a nu avea neplăceri trebuie să ne știm drepturile și obligațiile atât din punct de vedere al proprietarului care închiriază apartamentul, cât și al chiriașului care se folosește de el.
Legea folosește la modul general termenul de locațiune și prevede în același timp și norme specifice care se aplică în materia închirierii locuințelor. Astfel, conform art. 1777 C.civ., contractul prin care locatorul (proprietarul), se obligă să asigure locatarului (chiriașul), folosinţa unui imobil pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie poartă numele de contract de locațiune (închiriere).
În marea majoritate a cazurilor chiriașul plătește proprietarului o sumă de bani în schimbul folosinței apartamentului. Acest lucru nu este obligatoriu deoarece chiria poate consta în orice alte bunuri sau prestații.
Este perfect legal un acord între proprietar și chiriaș ca acesta din urmă să mobileze apartamentul nemobilat pe care urmează să îl închirieze sau să ofere, de exemplu, servicii de contabilitate societății proprietarului.
În aceste cazuri este necesar ca obligațiile chiriașului să fie să fie determinate, sau cel puțin determinabile, iar valoarea prestațiilor fie relativ echilibrate. În caz contrar contractul de închiriere este anulabil deoarece se poate considera că părțile au intenționat, de fapt, să încheie un alt contract.
Pentru valabilitatea contractului de închiriere este suficient ca părțile să cadă de acord asupra imobilului ce urmează a fi închiriat și asupra prețului. Pentru valabilitate nu este necesară așadar semnarea contractului la notar sau înregistrarea acestuia la ANAF, nici măcar încheierea în formă scrisă de către părți.
Forma scrisă a contractului este însă deosebit de importantă deoarece are rol probatoriu și protejează partea de bună-credință de reaua-credință a celeilalte părți. Astfel, pentru a putea fi probată în fața instanței situația de fapt ce rezultă din închirierea apartamentului este esențial să existe un contract în formă scrisă încheiat de părți.
În caz contrar părților le va fi foarte dificil să dovedească aspecte esențiale precum starea imobilului la preluare, cuantumul chiriei sau să își exercite drepturile și obligațiile; de exemplu, dreptul proprietarului de a examina imobilul sau dreptul chiriașului la returnarea garanției.
Contractul de închiriere autentificat de notar sau înregistrat la ANAF îi oferă acestuia caracter executoriu ceea ce ajută în mod deosebit proprietarul deoarece în caz de neplată a chiriei poate trece direct la executarea silită a chiriașului în vederea sumelor de plată restante sau îl poate evacua mai repede din locuință.
Chiriașul are dreptul să denunțe contractul de închiriere atunci când anunță proprietarul în termenele prevăzute de lege de decizia sa.
Proprietarul are acest privilegiu atunci când perioada de închiriere este:
Termenele de preaviz diferă în funcție de perioada determinată sau nedeterminată a contractului de închiriere.
– Dacă durata închirierii este nedeterminată și nu s-a prevăzut altfel în contract se va respecta un termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei. Mai exact, perioadele minime sunt:
– Dacă durata închirierii este determinată chiriașul poate denunța unilateral contractul prin notificare, dar cu respectarea unui termen de preaviz de cel puțin 60 de zile.
Deși în mod uzual se practică perioade de 30 de zile este bine de știut ca termenul de 60 de zile nu poate fi micșorat prin acordul părților. Astfel, chiar dacă chiriașul este inițial de acord cu un termen de preaviz de 30 de zile acesta poate cere despăgubiri proprietarului dacă la finalul contractului nu este anunțat cu minim 60 de zile în prealabil.
Normele care reglementează contractul de închiriere sunt, în general, norme supletive. Acest lucru înseamnă că părțile, prin voința lor, pot deroga de la aplicarea acestora. Există însă anumite reguli care nu pot fi încălcate și care țin chiar de esența acestui contract. Mai jos vom vedea care sunt principalele obligații atât ale proprietarului, cât și ale chiriașului.
Chiar dacă nu a fost prevăzut expres în contractul de închiriere proprietarul are următoarele obligații față de chiriaș:
Proprietarul garantează chiriașului că imobilul ce îl închiriază este lipsit de vicii (gândaci, scurgeri de apă, fisuri ale structurii de rezistență, accesorii nefuncționale etc.) care împiedică sau micșorează folosirea lui. Acesta rămâne răspunzător chiar dacă nu a cunoscut aceste vicii la încheierea contractului sau dacă acestea au apărut anteriori sau ulterior încheierii contractului.
Proprietarul nu va răspunde însă pentru viciile care erau aparente la data încheierii contractului. Chiriașul este dator să le reclame imediat ce le observă, iar dacă nu le-a sesizat ulterior închirierii este dator să încunoștințeze de îndată proprietarul pentru a le remedia, în caz contrar considerându-se că le-a acceptat.
Viciile ivite anterior contractării și care pun în pericol grav sănătatea sau integritatea corporală a chiriașului acesta poate cere rezilierea contractului chiar dacă a renunțat la acest drept. Dacă la data încheierii contractului chiriașul nu a cunoscut aceste vicii proprietarul poate fi obligat la plata despăgubirilor.
Viciile ivite ulterior contractării, chiar și aparente, cauzează chiriașului prejudicii asupra vieții, sănătății sau integrității corporale proprietarul poate fi obligat la despăgubiri; de exemplu, proprietarul este obligat să ia măsuri și să îndepărteze mucegaiul apărut la baie, chiar dacă acesta a apărut sau s-a extins mai mult după închirierea apartamentului.
Proprietarul are obligația de a efectua reparaţiile necesare menţinerii bunului în stare corespunzătoare de întrebuinţare pe tot timpul închirierii, cu excepția reparațiilor minore ce rezultă din folosința obișnuită a imobilului, dacă nu s-a prevăzut altfel în contract; sunt considerate reparații locative întreținerea sistemului de încălzire prin golierea caloriferelor, refacerea cheilor sau a încuietorii primite, schimbarea unui bec etc.
Proprietarul este obligat să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru a asigura în mod constant locatarului folosinţa liniştită şi utilă a bunului și este dator să se abţină de la orice fapt care ar împiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosinţă.
El are dreptul de a examina apartamentul la intervale de timp rezonabile. Legea nu prevede un o perioadă minimă sau maximă în care apartamentul poate fi inspectat de către proprietar. Esențial este să nu se cauzeze chiriașului o stânjenire nejustificată a folosinței apartamentului. În opinia noastră inspectarea apartamentului la intervale mai mici de o lună poate fi considerată abuzivă și este de natură să cauzeze disconfort chiriașului.
Excepție de la acest caz ar putea fi atunci când proprietarul dorește să vândă apartamentul sau contractul de închiriere este aproape de final și nu se dorește prelungirea lui. În aceste cazuri chiriașul este obligat să accepte vizitele proprietarului împreună cu persoanele care doresc să cumpere/închirieze apartamentul. Chiar și în aceste cazuri însă proprietarul nu trebuie să aducă stânjeniri nejustificate chiriașului prin prezența sa.
Prin stânjeniri nejustificate se înțelege, de exemplu, sosirea neanunțată a proprietarului la apartament cu scopul verificării acestuia sau vizite săptămânale în acest sens chiar dacă sunt anunțate, informarea chiriașului de la o oră la altă că urmează vizionarea apartamentului în scop de închiriere/vânzare etc.
La rândul chiriașul are o serie de obligații pe care dacă nu le respectă proprietarul poate înceta contractul de chirie și solicita instanței evacuarea în caz de refuz al acestuia.
Odată ce s-a ajuns la un acord privind închirierea imobilului, chiriașul este obligat să ia în primire bunul și va plăti chirie chiar dacă nu se mută în apartament.
Principala obligație a chiriașului este aceea de a plăti chiria, indiferent dacă aceasta constă într-o sumă de bani sau într-o prestație.
Chiriașul este obligat să aibă grijă de apartamentul închiriat cu prudență și diligență. Acesta nu îi poate schimba destinația, de exemplu, dacă apartamentul a fost închiriat în scop rezidențial (pentru a fi locuit) chiariașul nu îl va putea transforma în spațiu comercial sau îl folosească ca sediu profesional pentru un SRL sau PFA fără acordul proprietarului.
Chiriașul păstrează responsabilitatea conservării imobilului și este obligat să anunțe proprietarul de îndată despre necesitatea efectuării oricărei reparații ce trebuie efectuată de acesta din urmă.
Indiferent dacă proprietarul este în culpă, dacă contractul de închiriere a încetat nu va mai produce efecte, iar chiriașul este obligat să elibereze apartamentul și să îl predea proprietarului. În caz contrar, proprietarul poate cere despăgubiri și îl poate evacua.
Chiar dacă ești acuzat de trafic de droguri se poate o obține o pedeapsă mai blândă, neprivativă de libertate sau chiar achitarea.
Sentința nr. 85/2017 a Tribunalului Prahova face referire la un caz penal în care mai mulți inculpați au fost acuzați de infracțiuni legate de droguri. Procurorii au trimis în judecată mai mulți indivizi, inclusiv pe inculpata AA pentru diferite infracțiuni legate de droguri. Inculpații au fost acuzați de trafic și deținere ilegală de droguri.
În urma procesului, instanța a ajuns la concluzia că inculpata AA nu a putut fi condamnată pentru deținerea ilegală de droguri în scop personal, deoarece nu s-a putut dovedi că ea deținea droguri la domiciliul său sau asupra sa. Nu au fost găsite dovezi concludente care să ateste că ea avea în posesie substanțe interzise în vederea consumului propriu.
În consecință, instanța a achitat inculpata AA de acuzațiile care i-au fost aduse. Sentința a luat în considerare faptul că pentru a dovedi infracțiunea de deținere ilegală de droguri, este necesară existența unor probe solide care să demonstreze că persoana a avut substanțele respective în posesie pentru o perioadă semnificativă de timp. De asemenea, lipsa de probe concrete și lipsa de substanțe interzise găsite asupra inculpatei au contribuit la decizia de achitare.
Din punct de vedere juridic, liberarea condiționată este o modalitate de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării. În limbaj comun, acest lucru înseamnă că încă din prima zi în care se află în penitenciar, condamnatul poate decide singur dacă va beneficia sau nu de liberarea condiționată și influențează în mod direct deciziile conducerii penitenciarului și ale instanței prin acțiunile sale.
Pentru a beneficia de liberarea condiționată, condamnatul trebuie să facă o cerere în acest sens sau să fie propus spre eliberare de comisia de liberare condiționată din cadrul penitenciarului. În ambele cazuri, această comisie va constata îndeplinirea primelor două condiții prevăzute de lege:
Competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Hotărârea dată în primă instanță nu este definitivă și poate fi atacată cu contestație la tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare, adică va amâna efectele hotărârii primei instanțe până la judecarea contestației.
Pentru condamnații care NU au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă ce trebuie efectiv executată este:
Pentru condamnații care au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă ce trebuie efectiv executată este:
Dacă persoana condamnată, în timpul executării pedepsei, a prestat muncă în interiorul sau exteriorul penitenciarului (plătită sau neplătită), aceste fracții vor fi micșorate corespunzător. O zi lucrată echivalează cu o zi executată din pedeapsă.
Astfel, dacă există zile câștigate în baza muncii prestate, fracțiile de pedeapsă ce vor fi executate vor fi mai mici.
Pentru condamnații care NU au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă devine:
Pentru condamnații care au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă devine:
Au posibilitatea liberării condiționate doar condamnații care își execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis și care nu sunt considerați periculoși.
Nu vor putea fi eliberate înainte de executarea integrală a pedepsei persoanele care, deși au posibilitatea de a plăti, nu își onorează obligațiile civile stabilite în hotărârea de condamnare.
Conform art. 101 alin. (1) C.pen., dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte, obligatoriu, următoarele măsuri de supraveghere:
În funcție de natura infracțiunii și de persoana condamnatului, pot fi impuse și alte măsuri, cum ar fi:
Aceste măsuri pot suferi modificări în funcție de comportamentul condamnatului.
Liberarea condiționată poate fi revocată de instanță dacă se constată că, pe durata supravegherii, persoana condamnată, cu rea-credință, nu a respectat măsurile de supraveghere sau nu și-a îndeplinit obligațiile impuse.
Liberarea va fi revocată și în cazul în care, după acordarea acesteia, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune în termenul de supraveghere.
Liberarea condiționată poate fi anulată dacă se descoperă că, pe parcursul termenului de supraveghere, persoana condamnată a mai săvârșit o infracțiune înainte de acordarea liberării.
Dacă se constată că sunt îndeplinite în continuare condițiile legii, instanța poate acorda din nou liberarea condiționată.
Dacă până la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune și nu s-a dispus revocarea, pedeapsa se consideră ca fiind executată.
Cabinetul nostru de avocatură oferă consultanță specializată oricărui deținut pentru a-și spori șansele liberării condiționate pe tot parcursul executării pedepsei.
Într-o lume globalizată, recrutarea de talente internaționale este mai importantă ca niciodată. Cabinetul nostru de avocatură se distinge prin oferirea unor soluții integrate de recrutare și asistență juridică pentru angajarea lucrătorilor imigranți din Asia și Africa.
Avantajul Asistenței Juridice: Unul dintre principalele avantaje pe care le oferim este asistența juridică. În cazul unor probleme juridice între societatea angajatoare și imigrant, echipa noastră de avocați este pregătită să intervină rapid și eficient. Aceasta asigură o tranziție lină și un mediu de lucru stabil, eliminând incertitudinile legale și consolidând încrederea între angajator și angajat.
Rapiditate și Eficiență: Conștientizăm cât de valoros este timpul în afaceri. De aceea, procesul nostru de recrutare este optimizat pentru a garanta rapiditate și eficiență. Oferim soluții rapide pentru identificarea și angajarea celor mai potriviți candidați, respectând termenele stricte ale partenerilor noștri.
Selecție Riguroasă a Candidaților: Mândria noastră constă în selectarea atentă a candidaților. Echipa noastră de specialiști desfășoară un proces de selecție riguros, asigurându-se că fiecare candidat îndeplinește nu doar cerințele tehnice ale postului, dar și valorile și cultura organizației angajatoare. Acest proces reduce semnificativ riscul de nepotrivire pe termen lung.
Costuri Competitive și Garanția Înlocuirii: Suntem conștienți de importanța optimizării costurilor în orice afacere. De aceea, oferim cele mai competitive tarife din piață, fără a compromite calitatea serviciilor noastre. În plus, în cazul rar în care un candidat nu se integrează conform așteptărilor, oferim garanția înlocuirii acestuia fără costuri suplimentare pentru compania dvs. Aceasta reprezintă o garanție a angajamentului nostru pentru succesul și satisfacția partenerilor noștri.
Diversitatea Țărilor Sursă: Oferim acces la o gamă largă de piețe de muncă internaționale. Cu o rețea extinsă în țări precum Nepal, Sri Lanka, Pakistan, India, Etiopia și Sudan, suntem capabili să acoperim o varietate de sectoare și specializări, diversificând astfel forța de muncă a partenerilor noștri.
Angajarea lucrătorilor imigranți poate fi un proces complex, însă cu suportul nostru juridic și experiența în recrutarea internațională, transformăm această provocare într-o oportunitate de creștere și succes pentru afacerea dvs. Alegeți partenerul ideal pentru navigarea în peisajul global al forței de muncă – alegeți cabinetul nostru de avocatură.
Av. Gabriel Manea
Tel.: 0741 331 478
Concedierea este un proces prin care un angajator îşi poate înceta relaţia contractuală cu un angajat. Aceasta poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.
Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:
a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual/colectiv de muncă sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;
b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile
c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;
d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.
Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Aici avem în vedere, de exemplu, restructurarea companiei sau închiderea unui punct de lucru.
Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Concedierea poate fi efectuată în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Acest cod reglementează drepturile și obligațiile angajatorului și ale angajatului, precum și procedurile de concediere.
Concedierea nu este legală atunci când angajatorul nu respectă prevederile legale în ceea ce privește procedura de concediere. De exemplu, nu a avut loc notificarea angajatului cu privire la procedurile obligatorii în cauză înainte de data efectivă a concedierii. De asemenea, angajatorul trebuie sa respecte prevederile din contractul de muncă încheiat, dar și Regulamentul de ordine interioară sau alte acte încheiate între părți.
Concedierea nu este temeinică atunci când angajatorul nu are motive rezonabile pentru a lua această decizie. De exemplu, dacă angajatorul disponibilizează un angajat fără a oferi o explicație sau fără a oferi un motiv valid, aceasta poate fi considerată ca fiind o încălcare a drepturilor angajatului. De asemenea, dacă angajatorul disponibilizează un angajat pe baza vârstei, a sexului, a orientării sexuale sau a altor caracteristici protejate de lege, aceasta poate fi considerată ca fiind o discriminare ilegală.
Ca angajat puteți contesta decizia prin care a fost luată concedierea prin introducerea unei cereri de chemare în judecată la instanță. Printre altele, cererea va trebui să conțină detalii despre circumstanțele în care a avut loc concedierea, precum și orice dovezi care susțin că aceasta a fost nejustificată. De asemenea, puteți solicita să fiți repus în funcție sau să primiți despăgubiri pentru pierderile suferite.
Într-o cauză instanța a stabilit că „Decizia de concediere nu este motivată în fapt, ci este o prezentare generală a motivelor pentru care s-a dispus concedierea petentului, respectiv „urmare a redimensionării contractelor de prestări servicii”. Astfel, simplul fapt că o societate a ajustat prețurile serviciilor pe care le oferă și are încasări mai mici nu poate justifica o concediere.
În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va putea dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, mai precis va obliga societatea să reintegreze angajatul pe poziția deținută anterior urmând a-i plăti salariile pe toată perioada cuprinsă între decizia de concediere și rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de instanță.
Termenul de introducere al acțiunii introductive variază între 30 și 45 de zile în funcție de temeiul juridic al concedierii. Aceasta se introduce la tribunal și este scutită de plata taxei de timbru judiciar.
Cabinetul nostru de avocatură oferă servicii de asistență juridică tuturor persoanelor concediate abuziv. Pentru a putea obține o soluție favorabilă în instanță este necesar să ne contactați cât mai devreme pentru a vă putea consilia în privința unei strategii câștigătoare.
Regulile testării șoferilor pentru alcool și droguri au fost modificate prin OUG 84/2024. Acum, șoferii care refuză testarea rapidă de către polițiști își pierd permisul, chiar dacă acceptă să meargă la spital pentru recoltarea de sânge. Înainte, acest lucru nu se întâmpla.
Multe aparate de testare rapidă au rate mari de eroare, iar laboratoarele întârzie cu eliberarea rezultatelor analizelor. Din acest motiv, mulți șoferi se opun reținerii permisului până la primirea rezultatelor.
Guvernul a decis azi să modifice legislația pentru ca șoferii să-și recapete mai repede dreptul de a conduce în aceste situații.
#legislatie #soferi #testarealcool #droguri #OUG842024 #permisauto #sigurantarutiera #guvern #modificarilegislative
