Vrei să angajezi muncitori din Asia? Procedură, avantaje, dezavantaje

Din punct de vedere juridic, liberarea condiționată este o modalitate de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării. În limbaj comun, acest lucru înseamnă că încă din prima zi în care se află în penitenciar, condamnatul poate decide singur dacă va beneficia sau nu de liberarea condiționată și influențează în mod direct deciziile conducerii penitenciarului și ale instanței prin acțiunile sale.

Pentru a beneficia de liberarea condiționată, condamnatul trebuie să facă o cerere în acest sens sau să fie propus spre eliberare de comisia de liberare condiționată din cadrul penitenciarului. În ambele cazuri, această comisie va constata îndeplinirea primelor două condiții prevăzute de lege:

• i) împlinirea fracției de pedeapsă
• ii) executarea în regim semideschis sau deschis a închisorii

Competență

Competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Cale de atac

Hotărârea dată în primă instanță nu este definitivă și poate fi atacată cu contestație la tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare, adică va amâna efectele hotărârii primei instanțe până la judecarea contestației.

Condițiile liberării condiționate

a) Fracția de pedeapsă minimă ce trebuie executată obligatoriu:

Pentru condamnații care NU au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă ce trebuie efectiv executată este:

• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani;
• cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Pentru condamnații care au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă ce trebuie efectiv executată este:

• jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani;
• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Dacă persoana condamnată, în timpul executării pedepsei, a prestat muncă în interiorul sau exteriorul penitenciarului (plătită sau neplătită), aceste fracții vor fi micșorate corespunzător. O zi lucrată echivalează cu o zi executată din pedeapsă.

Astfel, dacă există zile câștigate în baza muncii prestate, fracțiile de pedeapsă ce vor fi executate vor fi mai mici.

Pentru condamnații care NU au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă devine:

• jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani
• cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani

Pentru condamnații care au împlinit 60 de ani, fracția de pedeapsă devine:

• cel puțin o treime din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani
• cel puțin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce depășește 10 ani

b) Executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis

Au posibilitatea liberării condiționate doar condamnații care își execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis și care nu sunt considerați periculoși.

c) Condamnatul a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare

Nu vor putea fi eliberate înainte de executarea integrală a pedepsei persoanele care, deși au posibilitatea de a plăti, nu își onorează obligațiile civile stabilite în hotărârea de condamnare.

d) Instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului

Conform art. 101 alin. (1) C.pen., dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte, obligatoriu, următoarele măsuri de supraveghere:

• să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
• să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
• să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
• să comunice schimbarea locului de muncă;
• să comunice informații și documente care permit controlul mijloacelor sale de existență.

În funcție de natura infracțiunii și de persoana condamnatului, pot fi impuse și alte măsuri, cum ar fi:

• să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
• să nu părăsească teritoriul României;
• să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia;
• să nu conducă anumite vehicule;
• să nu dețină, folosească sau poarte nicio categorie de arme.

Aceste măsuri pot suferi modificări în funcție de comportamentul condamnatului.

Revocarea liberării condiționate

Liberarea condiționată poate fi revocată de instanță dacă se constată că, pe durata supravegherii, persoana condamnată, cu rea-credință, nu a respectat măsurile de supraveghere sau nu și-a îndeplinit obligațiile impuse.

Liberarea va fi revocată și în cazul în care, după acordarea acesteia, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune în termenul de supraveghere.

Anularea liberării condiționate

Liberarea condiționată poate fi anulată dacă se descoperă că, pe parcursul termenului de supraveghere, persoana condamnată a mai săvârșit o infracțiune înainte de acordarea liberării.

Dacă se constată că sunt îndeplinite în continuare condițiile legii, instanța poate acorda din nou liberarea condiționată.

Efectele liberării condiționate

Dacă până la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune și nu s-a dispus revocarea, pedeapsa se consideră ca fiind executată.

Cabinetul nostru de avocatură oferă consultanță specializată oricărui deținut pentru a-și spori șansele liberării condiționate pe tot parcursul executării pedepsei.

1. Definiția administratorului:
Administratorul este persoana care reprezintă societatea comercială cu răspundere limitată (SRL) în relația cu Oficiul Registrului Comerțului de la momentul înființării sale și până la momentul în care societatea este radiată definitiv. De asemenea, acesta este persoana care conduce societatea și o angajează în raporturile de afaceri cu terții.

2. Cine poate fi numit administrator?
Administratorul unei societăți poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică.

3. Ce condiții trebuie să îndeplinească persoana fizică pentru a putea fi numită administratorul societății?
Pentru a putea fi numită administratorul unei societăți persoana fizică trebuie să îndeplinească o serie de condiții:

a) Să aibă capacitate deplină de folosință și exercițiu. Astfel, orice administrator trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani și să nu fie declarat incapabil de lege (interzis judecătoresc).
b) Să nu fie incompatibilă. Nu vor putea exercita mandatul de administrator persoanele declarate de lege incompatibile și care ar putea crea o situație de conflict de interese între conducerea societății și desfășurarea celeilalte activități profesionale. Astfel, persoanele care ocupă funcții publice, magistrații, avocații, notarii, executorii judecătorești etc. nu vor putea avea calitatea de administrator într-o societate.
c) Să nu fi fost condamnată definitiv pentru una din următoarele infracțiuni:

• condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, pentru infracțiunile prevăzute de art. 143 – 145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
  d) Să nu aibă cazier fiscal. Verificarea se face de către Oficiul Registrului Comerțului în baza CNP-ului persoanelor române sau cu rezidență declarată în România.

4. Ce condiții trebuie să îndeplinească persoana juridică pentru a putea fi numită administratorul societății?
Dacă la conducerea societății este numită o persoana juridică aceasta are obligația să își desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică, care este supus acelorași condiții și obligații ca administratorul persoană fizică.
La fel ca în cazul persoanei fizice nici persoana juridică nu poate avea cazier fiscal. În acest caz reprezentantul persoanei juridice va da o declarație notarială pe proprie răspundere prin care își asumă acest lucru.
În cazul în care persoana juridică este numită administrator recomandăm să se respecte principiul specialității capacității de folosință și să se prevadă în actul constitutiv al societății obiectul de activitate privind operațiunile manageriale și gestiunea afacerilor comerciale (CAEN 7022 – Activități de consultanță pentru afaceri și management).

5. Cine face numirea administratorului?
Numirea administratorului se face de către asociații fondatori sau asociatul unic prin actul constitutiv depus la înființarea societății. Dacă numirea are loc ulterior înființării societății aceasta se face printr-o hotărâre a Adunării generale a asociaților.

6. O societate cu răspundere limitată poate avea mai mulți administratori?
Da, o societate poate avea mai mulți administratori. Aceștia pot fi numiți inițial prin actului constitutiv de către fondatori sau pot fi revocați și adăugați pe parcurs.

7. Administratorul unei societăți cu răspundere limitată este echivalentul reprezentantului legal al acesteia?
Doar administratorul căruia i-a fost acordat dreptul să reprezinte societatea (cu titlu permanent și general) și pentru care sunt îndeplinite formalitățile de opozabilitate la registrul comerțului va avea calitatea de reprezentant legal al societății.

8. Cum poate fi remunerat administratorul societății?
Administratorul societății poate fi remunerat astfel:
a) Prin încheierea unui contract de administrare a societății;
b) Prin încheierea unui contract individual de muncă.
c) Prin primirea unei indemnizații lunare brute și participarea la profitul net al societății în cazul în care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar al societății.

9. Cum pot înceta raporturile juridice dintre administrator și societate?
Raporturile juridice dintre administrator și societate pot înceta prin:

• revocarea administratorului de către asociați;
• renunțarea la mandat a administratorului;
• decădere, ca urmare a intervenirii unei condamnări definitive pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 6 alin. (2) din Legea 31/1990;
• expirarea termenului de mandat când a fost dat pe o perioadă de timp determinată;
• îndeplinirea de către administrator a mandatului primit;
• decesul administratorului sau dizolvarea societății.

10. Cum poate fi schimbat administratorul unei societăți?
Administratorul unei societăți poate fi înlocuit (revocat) la voința fondatorilor (asociaților). Aceștia vor emite o hotărâre a adunării generale a asociaților (hotărâre AGA) în care va fi menționată revocarea vechiului administrator și numirea celui care îi va lua locul. Pentru ca revocarea să fie eficace este necesar acordul tuturor asociaților și să fie îndeplinite formalitățile de opozabilitate la registrul comerțului.

11. Care este procedura pentru schimbarea administratorului?
Schimbarea administratorului se face la Oficiul Registrului Comerțului din raza căreia se află sediul social al societății.

Procedura poate fi urmată atât online, cât și fizic, prin depunerea dosarului complet și corect întocmit pe site-ul https://portal.onrc.ro sau la sediul Registrului Comerțului. Pentru orice neconcordanță în întocmirea actelor, procedura va fi amânată până la remedierea erorilor.

Pentru depunerea dosarului online este necesară crearea unui cont de utilizator și deținerea unei semnături electronice eliberată de un furnizor de servicii de certificare acreditat de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.

12. Ce documente trebuie să conțină dosarul depus la Oficiul Registrului Comerțului pentru schimbarea administratorului?

a) Cererea de înregistrare (original). Este vorba despre un formular ce poate fi descărcat de pe site-ul www.onrc.ro.
b) Actul modificator al actului constitutiv în original (hotărârea adunării generale a asociaților/decizia asociatului unic sau actul adițional la actul constitutiv). În cazul în care actul modificator este un act adițional în formă autentică, nu se va mai depune și hotărârea adunării generale în baza căreia acesta a fost încheiat.
La dosar se va atașa și contorul de cuvinte al actului modificator în funcție de care se va stabili tariful de publicare în Monitorul Oficial; lipsa acestuia amână procedura și duce la întoarcerea dosarului către depunător.
c) Actul constitutiv actualizat (original). Actul constitutiv actualizat va cuprinde modificările prevăzute în actul modificator.
d) Declarațiile date pe proprie răspundere de către noul administrator, din care să rezulte că acceptă numirea și că îndeplinește condițiile legale pentru deținerea acestor calități (original). Declarația poate fi făcută în formă autentică de notarul public, în formă atestată de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995 sau cu darea de dată certă prin serviciile de asistență din cadrul ORC.
e) Actul de identitate al noului administrator (copie).
f) Specimenul de semnătură al administratorului. Specimenul de semnătură al noului administrator al societății se depune la Oficiul Registrului Comerțului odată cu cererea de înregistrare, dacă au fost numiți prin actul constitutiv și pot fi date în fața directorului ORC sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura, sau în formă autentică la notarul public.
g) Dovada privind plata tarifului legal de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

În anumite cazuri pot fi cerute documente suplimentare, cum ar fi:

a) Certificatul eliberat de cenzori privind depunerea garanției în cazul schimbării membrilor organelor de administrare și/sau de conducere ale GIE și ale societăților cooperative (original sau copie certificată).
b) Declarația autentică pe propria răspundere a persoanei fizice cetățean străin, în nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice străine care nu este înregistrată fiscal în România, în original și, după caz, traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public.
c) Actul de înregistrare al persoanelor juridice române care dețin calitatea de administrator.
d) Împuternicire specială (în formă autentică), avocațială sau delegație pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalitățile legale (original).

13. Cât timp durează procedura schimbării administratorului?

În mod normal, procedura de schimbare a administratorului durează 3 zile lucrătoare, dacă toate actele sunt depuse corect și complet. În cazul în care, la verificare, se constată că dosarul nu este întocmit corespunzător, procedura va fi amânată până la suplinirea lipsurilor.

14. Administratorul poate împrumuta bani de la societate?

Administratorul se poate împrumuta de la societate în limita a maxim 5.000 de euro.

În orice caz, este interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operațiuni precum:

a) acordarea de împrumuturi administratorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către societate cu aceștia de operațiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări;
c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;
d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a oricăror alte obligații personale ale acestora față de terțe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanțe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terță persoană administratorilor ori o altă prestație personală a acestora.

Excepție de la regula mai sus stabilită este în cazul în care operațiunea este încheiată de societate în condițiile exercitării curente a activității sale, iar clauzele operațiunii nu sunt mai favorabile decât cele pe care, în mod obișnuit, societatea le practică față de terțe persoane.

În ședința din 06.05.2020, CCR a stabilit că art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 este neconstituțional întrucât prevederile acestuia sunt „caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie (…)”

În cadrul aceleiași ședințe, CCR a stabilit și faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 este neconstituțională în ansamblul său, deoarece „aceasta a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituție, întrucât prin conținutul său normativ a vizat restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale”.

Situația juridică generată de Decizia Curții Constituționale are ca efect posibilitatea anulării de către instanțele de judecată sesizate cu astfel de cereri a Proceselor-verbale încheiate în perioada Stării de urgență în temeiul art. 28 din din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu consecința anulării sancțiunilor contravenționale aplicate ori a restituirii sumelor deja plătite de către contravenienți.

Plângerea contravențională poate fi depusă la instanța competentă în termen de maximum 15 zile de la data încetării Stării de urgență.

Precizările anterior menționate sunt valabile la data de 07.05.2020. Pentru actualizarea informației vă rugăm să ne contactați.

Majoritatea persoanelor au închiriat, cel puțin o dată, un apartament sau o casă. Deși se pleacă de la premisa că este un proces simplu de genul „văzut, plăcut, închiriat” de multe ori practica ne demonstrează contrariul.

Rațiunea acestui contract este următoarea: proprietarul renunță în mod complet la folosința bunului său, lucru ce îi dă dreptul la perceperea chiriei care îi aduce foloase începând din prima zi. În schimbul acestui lucru el are obligația de a oferi chiriașului o stare de confort generală (atât material, cât și de ordin psihic), nefiindu-i permise ingerințe nejustificate în modul în care chiriașul folosește apartamentul.

De aceea, principalele obligații pe care le au cele două părți sunt, pe de o parte plata chiriei de către chiriaș, iar pe de altă parte asigurarea folosinței liniștite a imobilului de către proprietar.

Pentru a nu avea neplăceri trebuie să ne știm drepturile și obligațiile atât din punct de vedere al proprietarului care închiriază apartamentul, cât și al chiriașului care se folosește de el.

1. Ce este contractul de închiriere?

Legea folosește la modul general termenul de locațiune și prevede în același timp și norme specifice care se aplică în materia închirierii locuințelor. Astfel, conform art. 1777 C.civ., contractul prin care locatorul (proprietarul), se obligă să asigure locatarului (chiriașul), folosinţa unui imobil pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie poartă numele de contract de locațiune (închiriere).

2. În ce poate consta chiria?

În marea majoritate a cazurilor chiriașul plătește proprietarului o sumă de bani în schimbul folosinței apartamentului. Acest lucru nu este obligatoriu deoarece chiria poate consta în orice alte bunuri sau prestații.

Este perfect legal un acord între proprietar și chiriaș ca acesta din urmă să mobileze apartamentul nemobilat pe care urmează să îl închirieze sau să ofere, de exemplu, servicii de contabilitate societății proprietarului.

În aceste cazuri este necesar ca obligațiile chiriașului să fie să fie determinate, sau cel puțin determinabile, iar valoarea prestațiilor fie relativ echilibrate. În caz contrar contractul de închiriere este anulabil deoarece se poate considera că părțile au intenționat, de fapt, să încheie un alt contract.

3. Cum trebuie încheiat contractul de închiriere pentru a fi valabil?

Pentru valabilitatea contractului de închiriere este suficient ca părțile să cadă de acord asupra imobilului ce urmează a fi închiriat și asupra prețului. Pentru valabilitate nu este necesară așadar semnarea contractului la notar sau înregistrarea acestuia la ANAF, nici măcar încheierea în formă scrisă de către părți.

Forma scrisă a contractului este însă deosebit de importantă deoarece are rol probatoriu și protejează partea de bună-credință de reaua-credință a celeilalte părți. Astfel, pentru a putea fi probată în fața instanței situația de fapt ce rezultă din închirierea apartamentului este esențial să existe un contract în formă scrisă încheiat de părți.

În caz contrar părților le va fi foarte dificil să dovedească aspecte esențiale precum starea imobilului la preluare, cuantumul chiriei sau să își exercite drepturile și obligațiile; de exemplu, dreptul proprietarului de a examina imobilul sau dreptul chiriașului la returnarea garanției.

Contractul de închiriere autentificat de notar sau înregistrat la ANAF îi oferă acestuia caracter executoriu ceea ce ajută în mod deosebit proprietarul deoarece în caz de neplată a chiriei poate trece direct la executarea silită a chiriașului în vederea sumelor de plată restante sau îl poate evacua mai repede din locuință.

4. Care este termenul de preaviz?

Chiriașul are dreptul să denunțe contractul de închiriere atunci când anunță proprietarul în termenele prevăzute de lege de decizia sa.

Proprietarul are acest privilegiu atunci când perioada de închiriere este:

• nedeterminată;
• determinată – dacă s-a prevăzut în mod expres în contract că poate denunța unilateral contractul în vederea satisfacerii nevoilor locative proprii sau ale familiei sale.

Termenele de preaviz diferă în funcție de perioada determinată sau nedeterminată a contractului de închiriere.

– Dacă durata închirierii este nedeterminată și nu s-a prevăzut altfel în contract se va respecta un termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei. Mai exact, perioadele minime sunt:

• 60 de zile – dacă părțile au stabilit că vor plăti chiria lunar sau mai mult de atât;
• 15 zile – dacă părțile au stabilit plata chiriei la un termen mai mic de o lună.

– Dacă durata închirierii este determinată chiriașul poate denunța unilateral contractul prin notificare, dar cu respectarea unui termen de preaviz de cel puțin 60 de zile.

Deși în mod uzual se practică perioade de 30 de zile este bine de știut ca termenul de 60 de zile nu poate fi micșorat prin acordul părților. Astfel, chiar dacă chiriașul este inițial de acord cu un termen de preaviz de 30 de zile acesta poate cere despăgubiri proprietarului dacă la finalul contractului nu este anunțat cu minim 60 de zile în prealabil.

Concedierea este un proces prin care un angajator îşi poate înceta relaţia contractuală cu un angajat. Aceasta poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:

a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual/colectiv de muncă sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;

b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile

c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;

d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Aici avem în vedere, de exemplu, restructurarea companiei sau închiderea unui punct de lucru.

Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Concedierea poate fi efectuată în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Acest cod reglementează drepturile și obligațiile angajatorului și ale angajatului, precum și procedurile de concediere.

Concedierea nu este legală atunci când angajatorul nu respectă prevederile legale în ceea ce privește procedura de concediere. De exemplu, nu a avut loc notificarea angajatului cu privire la procedurile obligatorii în cauză înainte de data efectivă a concedierii. De asemenea, angajatorul trebuie sa respecte prevederile din contractul de muncă încheiat, dar și Regulamentul de ordine interioară sau alte acte încheiate între părți.

Concedierea nu este temeinică atunci când angajatorul nu are motive rezonabile pentru a lua această decizie. De exemplu, dacă angajatorul disponibilizează un angajat fără a oferi o explicație sau fără a oferi un motiv valid, aceasta poate fi considerată ca fiind o încălcare a drepturilor angajatului. De asemenea, dacă angajatorul disponibilizează un angajat pe baza vârstei, a sexului, a orientării sexuale sau a altor caracteristici protejate de lege, aceasta poate fi considerată ca fiind o discriminare ilegală.

Ca angajat puteți contesta decizia prin care a fost luată concedierea prin introducerea unei cereri de chemare în judecată la instanță. Printre altele, cererea va trebui să conțină detalii despre circumstanțele în care a avut loc concedierea, precum și orice dovezi care susțin că aceasta a fost nejustificată. De asemenea, puteți solicita să fiți repus în funcție sau să primiți despăgubiri pentru pierderile suferite.

Într-o cauză instanța a stabilit că „Decizia de concediere nu este motivată în fapt, ci este o prezentare generală a motivelor pentru care s-a dispus concedierea petentului, respectiv „urmare a redimensionării contractelor de prestări servicii”. Astfel, simplul fapt că o societate a ajustat prețurile serviciilor pe care le oferă și are încasări mai mici nu poate justifica o concediere.

În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va putea dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, mai precis va obliga societatea să reintegreze angajatul pe poziția deținută anterior urmând a-i plăti salariile pe toată perioada cuprinsă între decizia de concediere și rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de instanță.

Termenul de introducere al acțiunii introductive variază între 30 și 45 de zile în funcție de temeiul juridic al concedierii. Aceasta se introduce la tribunal și este scutită de plata taxei de timbru judiciar.

Cabinetul nostru de avocatură oferă servicii de asistență juridică tuturor persoanelor concediate abuziv. Pentru a putea obține o soluție favorabilă în instanță este necesar să ne contactați cât mai devreme pentru a vă putea consilia în privința unei strategii câștigătoare.

Începutul unei afaceri ca imigrant în România poate fi o provocare considerabilă. Pe lângă obstacolele obișnuite ale înființării unei afaceri, imigranții trebuie să navigheze și prin sistemul legal românesc. În această situație, un avocat specializat în imigrație poate fi o resursă neprețuită.

Un avocat specializat în imigrație poate oferi asistență în toate aspectele legale ale înființării și gestionării unei afaceri în România. Acesta poate oferi sfaturi cu privire la structura de afaceri optimă, care poate varia în funcție de tipul de afacere și de necesitățile specifice ale imigrantului.

De asemenea, avocatul poate ajuta în obținerea permiselor de ședere și de muncă necesare pentru imigranți și angajații lor străini. În plus, avocatul poate oferi sfaturi cu privire la impozitare și alte aspecte fiscale ale afacerii.

Înainte de a înființa o afacere în România, este important să se efectueze cercetări detaliate privind piața și concurența locală. Un avocat specializat în imigrație poate oferi sfaturi cu privire la aspecte legale specifice în ceea ce privește înființarea unei afaceri în România, cum ar fi înregistrarea societății și obținerea autorizațiilor necesare.

Pe lângă asistența legală, un avocat specializat în imigrație poate oferi și informații importante cu privire la cultura de afaceri din România și la regulile nescrise ale interacțiunilor cu partenerii de afaceri români.

În concluzie, începerea unei afaceri ca imigrant în România poate fi o provocare, dar cu ajutorul unui avocat specializat în imigrație, poate fi mult mai ușor și mai eficient. Este important să se efectueze cercetări detaliate înainte de înființarea afacerii și să se aibă încredere în resursele disponibile, cum ar fi avocații specializați în imigrație, pentru a asigura succesul afacerii.

Un avocat te ajută să înțelegi toate clauzele contractului, să identifici riscurile și să negociezi termeni mai buni. Ei se asigură că drepturile tale sunt protejate și că toate detaliile legale sunt acoperite. Evită capcanele și asigură-te că ai un contract echitabil și solid!

#LegalSupport #ContractNegotiation #KnowYourRights #LegalAdvice #ProtejeazăTe

Conform legislației române actuale, nu există o valoare minimă obligatorie a capitalului social pentru SRL-uri. Capitalul social poate fi chiar  de un leu pentru o societate cu răspundere limitată (SRL) în România

Da, străinii care au dreptul de ședere temporară pentru scopuri de studiu pot să lucreze în România fără a avea nevoie de un aviz de muncă. Cu toate acestea, ei pot încheia doar contracte individuale de muncă cu timp parțial, care să nu depășească 4 ore pe zi.

Un contract de vanzare-cumparare este un document legal esential care protejeaza interesele ambelor parti implicate in tranzactia de cumparare-vanzare. Fara un contract bine scris, partile ar putea intampina probleme juridice sau financiare in cazul unor neintelegeri sau disputelor. Acest articol isi propune sa ofere o perspectiva detaliata asupra celor mai importante clauze care ar trebui sa fie incluse intr-un astfel de document.

Definirea contractului de vanzare-cumparare:

Un contract de vanzare-cumparare este un acord legal intre doua parti, prin care una dintre ele se obliga sa transfere proprietatea unui bun sau serviciu, in schimbul unei sume de bani sau alte bunuri. Este important sa se stabileasca clar care sunt bunurile sau serviciile care fac obiectul contractului, astfel incat sa nu existe interpretari sau neintelegeri ulterioare.

Clauze esentiale dintr-un contract de vanzare-cumparare:

1. Clauza referitoare la pretul si modalitatea de plata – In aceasta clauza trebuie sa fie stipulat pretul acordat pentru bunurile sau serviciile implicate, precum si modul in care se va face plata acestuia. Este important ca ambele parti sa fie de acord cu modalitatea de plata si sa fie specificat un termen limita de plata.
2. Clauza referitoare la livrarea bunurilor sau serviciilor – Aceasta clauza stabileste termenul de livrare, locul de livrare si modul de transport. Este important ca aceste detalii sa fie clare si precis specificate pentru a evita orice neintelegeri sau probleme.
3. Clauza referitoare la garantiile – In cazul in care bunurile sau serviciile sunt vandute cu garantie, aceasta clauza trebuie sa fie specificata in contract. Aceasta clauza va detalia durata, acoperirea si procedurile necesare pentru a beneficia de garantie.
4. Clauza referitoare la incalcarea contractului – Aceasta clauza stabileste ce se va intampla in cazul in care una dintre parti nu isi respecta obligatiile asumate prin contract. Este important ca aceasta clauza sa prevada sanctiuni clare si precum si modalitatea de solutionare a disputelor.
5. Clauza referitoare la legea aplicabila – Aceasta clauza specifica legea care va fi aplicata in cazul unor eventuale dispute sau probleme legate de contract. Este important sa se precizeze legea aplicabila inca de la inceputul contractului pentru a evita complicatii ulterioare.
6. Clauza referitoare la forta majora – Aceasta clauza se refera la situatiile exceptionale sau de forta majora care ar putea afecta capacitatea uneia dintre parti de a-si respecta obligatiile asumate prin contract. In cazul in care una dintre parti nu poate respecta contractul din cauza unui eveniment imprevizibil si in afara controlului sau, aceasta clauza poate fi activata pentru a amana sau suspenda obligatiile asumate.
7. Clauza referitoare la transferul proprietatii – Aceasta clauza stabileste momentul in care proprietatea bunurilor sau serviciilor transferate este transferata de la vanzator la cumparator. De obicei, proprietatea este transferata odata cu plata integrala a pretului stabilit in contract, dar acest aspect poate varia in functie de circumstante.
8. Clauza referitoare la confidentialitate – In cazul in care contractul de vanzare-cumparare implica informatii confidentiale sau secrete comerciale, aceasta clauza poate fi inclusa pentru a proteja interesele partilor implicate. Aceasta clauza poate include detalii referitoare la confidentialitatea informatiilor, precum si sanctiuni in cazul incalcarii acestei clauze.
9. Clauza referitoare la limitarea responsabilitatii – Aceasta clauza poate fi inclusa pentru a limita responsabilitatea partilor in cazul in care apar probleme sau prejudicii ca urmare a contractului de vanzare-cumparare. Aceasta clauza poate fi importanta in cazul unor tranzactii mari sau in cazul unor situatii in care riscurile sunt ridicate.

In concluzie, un contract de vanzare-cumparare bine scris este esential pentru a proteja interesele ambelor parti implicate in tranzactie. Este important ca acest contract sa includa clauzele esentiale, cum ar fi cele referitoare la pret, livrare, garantii, incalcarea contractului, legea aplicabila, forta majora, transferul proprietatii, confidentialitatea si limitarea responsabilitatii. Prin includerea acestor clauze si prin respectarea lor, partile implicate pot evita problemele juridice si financiare, precum si orice neintelegeri sau dispute care ar putea afecta relatiile lor de afaceri.