Majoritatea persoanelor au închiriat, cel puțin o dată, un apartament sau o casă. Deși se pleacă de la premisa că este un proces simplu de genul „văzut, plăcut, închiriat” de multe ori practica ne demonstrează contrariul.
Rațiunea acestui contract este următoarea: proprietarul renunță în mod complet la folosința bunului său, lucru ce îi dă dreptul la perceperea chiriei care îi aduce foloase începând din prima zi. În schimbul acestui lucru el are obligația de a oferi chiriașului o stare de confort generală (atât material, cât și de ordin psihic), nefiindu-i permise ingerințe nejustificate în modul în care chiriașul folosește apartamentul.
De aceea, principalele obligații pe care le au cele două părți sunt, pe de o parte plata chiriei de către chiriaș, iar pe de altă parte asigurarea folosinței liniștite a imobilului de către proprietar.
Pentru a nu avea neplăceri trebuie să ne știm drepturile și obligațiile atât din punct de vedere al proprietarului care închiriază apartamentul, cât și al chiriașului care se folosește de el.
- Ce este contractul de închiriere?
Legea folosește la modul general termenul de locațiune și prevede în același timp și norme specifice care se aplică în materia închirierii locuințelor. Astfel, conform art. 1777 C.civ., contractul prin care locatorul (proprietarul), se obligă să asigure locatarului (chiriașul), folosinţa unui imobil pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie poartă numele de contract de locațiune (închiriere).
- În ce poate consta chiria?
În marea majoritate a cazurilor chiriașul plătește proprietarului o sumă de bani în schimbul folosinței apartamentului. Acest lucru nu este obligatoriu deoarece chiria poate consta în orice alte bunuri sau prestații.
Este perfect legal un acord între proprietar și chiriaș ca acesta din urmă să mobileze apartamentul nemobilat pe care urmează să îl închirieze sau să ofere, de exemplu, servicii de contabilitate societății proprietarului.
În aceste cazuri este necesar ca obligațiile chiriașului să fie să fie determinate, sau cel puțin determinabile, iar valoarea prestațiilor fie relativ echilibrate. În caz contrar contractul de închiriere este anulabil deoarece se poate considera că părțile au intenționat, de fapt, să încheie un alt contract.
- Cum trebuie încheiat contractul de închiriere pentru a fi valabil?
Pentru valabilitatea contractului de închiriere este suficient ca părțile să cadă de acord asupra imobilului ce urmează a fi închiriat și asupra prețului. Pentru valabilitate nu este necesară așadar semnarea contractului la notar sau înregistrarea acestuia la ANAF, nici măcar încheierea în formă scrisă de către părți.
Forma scrisă a contractului este însă deosebit de importantă deoarece are rol probatoriu și protejează partea de bună-credință de reaua-credință a celeilalte părți. Astfel, pentru a putea fi probată în fața instanței situația de fapt ce rezultă din închirierea apartamentului este esențial să existe un contract în formă scrisă încheiat de părți.
În caz contrar părților le va fi foarte dificil să dovedească aspecte esențiale precum starea imobilului la preluare, cuantumul chiriei sau să își exercite drepturile și obligațiile; de exemplu, dreptul proprietarului de a examina imobilul sau dreptul chiriașului la returnarea garanției.
Contractul de închiriere autentificat de notar sau înregistrat la ANAF îi oferă acestuia caracter executoriu ceea ce ajută în mod deosebit proprietarul deoarece în caz de neplată a chiriei poate trece direct la executarea silită a chiriașului în vederea sumelor de plată restante sau îl poate evacua mai repede din locuință.
- Care este termenul de preaviz?
Chiriașul are dreptul să denunțe contractul de închiriere atunci când anunță proprietarul în termenele prevăzute de lege de decizia sa.
Proprietarul are acest privilegiu atunci când perioada de închiriere este:
- nedeterminată;
- determinată – dacă s-a prevăzut în mod expres în contract că poate denunța unilateral contractul în vederea satisfacerii nevoilor locative proprii sau ale familiei sale.
Termenele de preaviz diferă în funcție de perioada determinată sau nedeterminată a contractului de închiriere.
– Dacă durata închirierii este nedeterminată și nu s-a prevăzut altfel în contract se va respecta un termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei. Mai exact, perioadele minime sunt:
- 60 de zile – dacă părțile au stabilit că vor plăti chiria lunar sau mai mult de atât;
- 15 zile – dacă părțile au stabilit plata chiriei la un termen mai mic de o lună.
– Dacă durata închirierii este determinată chiriașul poate denunța unilateral contractul prin notificare, dar cu respectarea unui termen de preaviz de cel puțin 60 de zile.
Deși în mod uzual se practică perioade de 30 de zile este bine de știut ca termenul de 60 de zile nu poate fi micșorat prin acordul părților. Astfel, chiar dacă chiriașul este inițial de acord cu un termen de preaviz de 30 de zile acesta poate cere despăgubiri proprietarului dacă la finalul contractului nu este anunțat cu minim 60 de zile în prealabil.
