Conform legislației române actuale, nu există o valoare minimă obligatorie a capitalului social pentru SRL-uri. Capitalul social poate fi chiar de un leu pentru o societate cu răspundere limitată (SRL) în România
Daunele cominatorii reprezintă sumele de bani pe care debitorul unei obligații de a face sau de a nu face este obligat, prin hotărâre judecătorească, să le plătească creditorului pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea în natură a obligaţiilor sale.
De exemplu, obligația locatorului de a pune la dispoziția locatarului bunul închiriat sau obligația de a presta întreținere în temeiul unui contract de întreținere sunt obligații de ”a face”.
De cealaltă parte, ne aflăm în prezența unei obligații de „a nu face” în următoarele cazuri; obligația proprietarului terenului aservit de a nu efectua nicio acțiune care ar putea diminua sau îngreuna exercitarea servituții sau obligația asumată prin convenția de constituire a unei servituți, de către proprietarul unui teren față de vecinul său, de a nu construi la o distanță mai mică de un anumit număr de metri de linia despărțitoare.
Îți dorești să trăiești într-o țară minunată fără a face investiții majore? Spania este acum alegerea perfectă, oferind rezidență fără investiții!
De ce să alegi Spania?
Dacă trăiești din investiții sau afaceri și nu trebuie să muncești zi de zi, Spania te așteaptă cu brațele deschise! Nu rata șansa de a te bucura de un stil de viață relaxat și plin de oportunități.
Schimbă-ți viața acum și alege Spania ca noua ta casă!
#NomaziDigitali #Spania #RezidențăFărăInvestiții #Investitori #StilDeViațăRelaxat
Sediul social nu poate fi stabilit la cabinetul de avocat în baza contractului de asistență juridică.
Pentru stabilirea sediului social este necesar un contract de proprietate/închiriere/comodat încheiat între asociație și o persoană fizică sau juridică, însoțit de extrasul de carte funciară al imobilului în cauză.
În cazul unui accident de circulație soldat cu victime stabilirea cuantumului daunelor morale necesită o evaluare subiectivă, luând în considerare factori precum consecințele negative fizice și psihice suferite de victime, importanța valorilor morale afectate și impactul asupra vieții personale și profesionale a victimelor.
Precizăm că acordarea daunelor morale nu ar trebui să conducă la îmbogățirea nejustificată a părților prejudiciate.
Daunele morale se stabilesc subiectiv și trebuie să reflecte suferința reală a victimelor și să nu depășească limite justificabile. Astfel, au importanță legăturile afective strânse dintre victime și părinți, precum și la impactul psihic pe care moartea unui membru al familiei îl poate avea asupra acestora. Despăgubirile morale trebuie să ajute la ameliorarea efectivă a condițiilor de viață ale victimelor și să nu fie doar simbolice.
În concluzie, hotărârile judiciare privind daunele morale sunt evaluate subiectiv și se bazează pe circumstanțele specifice ale fiecărui caz. Nu există criterii de evaluare prestabilite, ci instanțele judecă în echitate, luând în considerare suferința fizică și psihică a victimelor și consecințele accidentului asupra vieții lor personale.
Normele care reglementează contractul de închiriere sunt, în general, norme supletive. Acest lucru înseamnă că părțile, prin voința lor, pot deroga de la aplicarea acestora. Există însă anumite reguli care nu pot fi încălcate și care țin chiar de esența acestui contract. Mai jos vom vedea care sunt principalele obligații atât ale proprietarului, cât și ale chiriașului.
Chiar dacă nu a fost prevăzut expres în contractul de închiriere proprietarul are următoarele obligații față de chiriaș:
Proprietarul garantează chiriașului că imobilul ce îl închiriază este lipsit de vicii (gândaci, scurgeri de apă, fisuri ale structurii de rezistență, accesorii nefuncționale etc.) care împiedică sau micșorează folosirea lui. Acesta rămâne răspunzător chiar dacă nu a cunoscut aceste vicii la încheierea contractului sau dacă acestea au apărut anteriori sau ulterior încheierii contractului.
Proprietarul nu va răspunde însă pentru viciile care erau aparente la data încheierii contractului. Chiriașul este dator să le reclame imediat ce le observă, iar dacă nu le-a sesizat ulterior închirierii este dator să încunoștințeze de îndată proprietarul pentru a le remedia, în caz contrar considerându-se că le-a acceptat.
Viciile ivite anterior contractării și care pun în pericol grav sănătatea sau integritatea corporală a chiriașului acesta poate cere rezilierea contractului chiar dacă a renunțat la acest drept. Dacă la data încheierii contractului chiriașul nu a cunoscut aceste vicii proprietarul poate fi obligat la plata despăgubirilor.
Viciile ivite ulterior contractării, chiar și aparente, cauzează chiriașului prejudicii asupra vieții, sănătății sau integrității corporale proprietarul poate fi obligat la despăgubiri; de exemplu, proprietarul este obligat să ia măsuri și să îndepărteze mucegaiul apărut la baie, chiar dacă acesta a apărut sau s-a extins mai mult după închirierea apartamentului.
Proprietarul are obligația de a efectua reparaţiile necesare menţinerii bunului în stare corespunzătoare de întrebuinţare pe tot timpul închirierii, cu excepția reparațiilor minore ce rezultă din folosința obișnuită a imobilului, dacă nu s-a prevăzut altfel în contract; sunt considerate reparații locative întreținerea sistemului de încălzire prin golierea caloriferelor, refacerea cheilor sau a încuietorii primite, schimbarea unui bec etc.
Proprietarul este obligat să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru a asigura în mod constant locatarului folosinţa liniştită şi utilă a bunului și este dator să se abţină de la orice fapt care ar împiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosinţă.
El are dreptul de a examina apartamentul la intervale de timp rezonabile. Legea nu prevede un o perioadă minimă sau maximă în care apartamentul poate fi inspectat de către proprietar. Esențial este să nu se cauzeze chiriașului o stânjenire nejustificată a folosinței apartamentului. În opinia noastră inspectarea apartamentului la intervale mai mici de o lună poate fi considerată abuzivă și este de natură să cauzeze disconfort chiriașului.
Excepție de la acest caz ar putea fi atunci când proprietarul dorește să vândă apartamentul sau contractul de închiriere este aproape de final și nu se dorește prelungirea lui. În aceste cazuri chiriașul este obligat să accepte vizitele proprietarului împreună cu persoanele care doresc să cumpere/închirieze apartamentul. Chiar și în aceste cazuri însă proprietarul nu trebuie să aducă stânjeniri nejustificate chiriașului prin prezența sa.
Prin stânjeniri nejustificate se înțelege, de exemplu, sosirea neanunțată a proprietarului la apartament cu scopul verificării acestuia sau vizite săptămânale în acest sens chiar dacă sunt anunțate, informarea chiriașului de la o oră la altă că urmează vizionarea apartamentului în scop de închiriere/vânzare etc.
La rândul chiriașul are o serie de obligații pe care dacă nu le respectă proprietarul poate înceta contractul de chirie și solicita instanței evacuarea în caz de refuz al acestuia.
Odată ce s-a ajuns la un acord privind închirierea imobilului, chiriașul este obligat să ia în primire bunul și va plăti chirie chiar dacă nu se mută în apartament.
Principala obligație a chiriașului este aceea de a plăti chiria, indiferent dacă aceasta constă într-o sumă de bani sau într-o prestație.
Chiriașul este obligat să aibă grijă de apartamentul închiriat cu prudență și diligență. Acesta nu îi poate schimba destinația, de exemplu, dacă apartamentul a fost închiriat în scop rezidențial (pentru a fi locuit) chiariașul nu îl va putea transforma în spațiu comercial sau îl folosească ca sediu profesional pentru un SRL sau PFA fără acordul proprietarului.
Chiriașul păstrează responsabilitatea conservării imobilului și este obligat să anunțe proprietarul de îndată despre necesitatea efectuării oricărei reparații ce trebuie efectuată de acesta din urmă.
Indiferent dacă proprietarul este în culpă, dacă contractul de închiriere a încetat nu va mai produce efecte, iar chiriașul este obligat să elibereze apartamentul și să îl predea proprietarului. În caz contrar, proprietarul poate cere despăgubiri și îl poate evacua.
Dreptul civil este o ramura a dreptului care reglementeaza relatiile dintre persoane, inclusiv probleme legate de proprietate, mostenire, contracte si alte aspecte legale importante. Aceste probleme pot fi extrem de complexe si pot necesita cunoastere avansata si experienta in domeniu pentru a fi gestionate cu succes.
Un avocat specializat in dreptul civil poate fi esential in aceste situatii, ajutandu-va sa navigati prin labirintul complex al legii si sa obtineti rezultate pozitive. In acest articol, vom discuta cinci situatii in care ar trebui sa va angajati un avocat specializat in dreptul civil pentru a va proteja interesele si pentru a va ajuta sa obtineti drepturile si compensatiile cuvenite.
Concluzie: In concluzie, un avocat specializat in dreptul civil poate fi de mare ajutor in multe situatii legate de dreptul civil. Daca intampinati oricare dintre problemele discutate in acest articol, este important sa va angajati un avocat specializat pentru a va ajuta sa va protejati interesele si sa obtineti rezultate pozitive.
1. Definiția asociatului
Asociatul este o persoană fizică sau juridică (indiferent de naționalitate) care deține părți sociale în cadrul unei societăți comerciale.
2. Cum poate deveni o persoană asociat într-o societate?
O persoană poate deveni asociat în cadrul unei firme prin două modalități:
a) Înfiițează ea însăși o societate (singură sau cu alte persoane).
b) Când intră într-o societate deja existentă.
3. Cum poate o persoană să intre ca asociat într-o societate?
a) Prin cesiunea (transferul) părților sociale de la un asociat existent. Cesiunea poate fi făcută prin vânzare și prin donație.
b) Când persoana care vrea să intre în societate majorează capitalul social prin aport la capitalul inițial al firmei.
c) Prin succesiune când un asociat moare și lasă moștenire părțile sale sociale.
4. În ce poate consta aportul adus în societate?
Aportul adus în societate de asociați la înființare sau la majorarea capitalului poate consta în:
a) În numerar;
b) În bunuri mobile sau imobile;
c) În bunuri incorporale;
d) În prestații și cunoștințe specifice.
5. Cine poate fi asociat într-o firmă?
Orice persoană care are capacitate juridică de exercițiu poate avea calitatea de asociat în firmă.
6. Un minor poate avea calitatea de asociat într-o firmă?
În principiu, pentru ca o persoană fizică să poată fi asociat într-o firmă (SRL) trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu; adică trebuie să aibă vârsta de minim 18 ani și să nu fie pusă sub interdicție judecătorească.
Considerăm că un minor poate avea calitatea de asociat în condițiile art. 40 C.civ. privind capacitatea de exercițiu anticipată. Astfel, pentru motive temeinice și dacă a împlinit 16 ani, instanța de tutelă poate acorda minorului capacitate deplină de exercițiu.
7. Cine nu poate fi asociat într-o firmă?
Nu pot deține calitatea de asociat într-o firmă:
a) Minorii (cu excepția cazului când i-a fost acordată de instanță capacitatea anticipată);
b) Interzișii judecătorești;
c) Persoanele condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, pentru infracțiunile prevăzute de art. 143 – 145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței;
d) Persoanele care au cazier judiciar;
e) Anumite categorii profesionale, cum ar fi judecătorii și procurorii.
8. Cum poate avea loc pierderea calității de asociat?
Pierderea calității de asociat poate avea loc prin:
a) Cesiunea părților în societate;
b) Executarea silită a părților sociale;
c) Moartea asociatului (persoană fizică) sau încetarea personalității juridice (persoană juridică);
d) Faliment;
e) Punerea sub interdicție judecătorească;
f) Retragerea asociatului din societate;
g) Excluderea asociatului din societate de către instanța judecătorească.
9. Care sunt drepturile asociaților?
a) Asociații au dreptul de a consulta registrele și situațiile financiare ale societății și de a lua cunoștință de orice document al societății;
b) Asociații numesc în funcție administratorii și cenzorii. Tot ei au dreptul de a-i revoca din funcție și a le da descărcare de activitatea lor;
c) Asociații au dreptul de a încheia un contract de audit financiar pentru supravegherea situației financiare a societății;
d) Asociații au dreptul de a fi angajați în cadrul societății;
e) Asociatul unic sau asociații care îndeplinesc fracția prevăzută de lege au dreptul să aducă schimbări în actul constitutiv al societății;
f) Asociații au dreptul de a participa la împărțirea profitului societății.
10. Care sunt obligațiile asociaților?
a) Asociații au obligația de a contribui la formarea capitalului social al societății, prin aporturi bănești, bunuri, prestații sau cunoștințe specifice.
b) Asociații au obligația de a aproba bilanțul societății și contul de profit și pierderi, cât și repartizarea beneficiilor și plata dividendelor în condițiile prevăzute de lege.
c) Obligație de neconcurență. Este interzisă orice concurență făcută de asociat societății din care face parte, prin acte sau fapte săvârșite pe cont propriu sau pe contul unei alte persoane.
d) Asociații au obligația de a contribui la pierderile societății în condițiile prevăzute de actul constitutiv.
11. Asociatul poate reprezenta societatea în justiție?
Asociatul nu are dreptul de a reprezenta societatea în justiție. Societatea va fi reprezentată în justiție de administrator, iar pentru a fi valabilă reprezentarea societății de către asociat trebuie modificat actul constitutiv al acesteia prin revocarea administratorului și/sau desemnarea unui nou administrator cu putere de reprezentare în persoana asociatului și cu asigurarea publicității corespunzătoare.
12. Contractul de închiriere sau de comodat pentru stabilirea sediului social trebuie înregistrat la ANAF?
Dacă sediul social are la bază un contract de chirie, iar locatorul (proprietarul imobilului) este persoană fizică, atunci contractul va trebui înregistrat la ANAF.
Pentru contractele de comodat și contractele de închiriere în care locatorul este o persoană juridică nu există obligația înregistrării contractului la ANAF.
13. Cum înființez o societate cu răspundere limitată (SRL)?
Înainte de a trece la înființarea firmei, viitorul asociat trebuie să facă rezervarea denumirii firmei. Cererea de verificare a disponibilității denumirii se completează cu 3 denumiri (în ordinea preferințelor) și se depune la Registrul Comerțului. După ce denumirea este aprobată, se poate proceda la înființarea societății.
Înființarea firmei are loc la Oficiul Registrului Comerțului din raza căreia se află sediul social al societății.
Procedura poate fi urmată atât online, cât și fizic, prin depunerea dosarului complet și corect întocmit pe site-ul https://portal.onrc.ro sau la sediul Registrului Comerțului. Pentru orice neconcordanță în întocmirea actelor, procedura va fi amânată până la remedierea erorilor.
Majoritatea persoanelor au închiriat, cel puțin o dată, un apartament sau o casă. Deși se pleacă de la premisa că este un proces simplu de genul „văzut, plăcut, închiriat” de multe ori practica ne demonstrează contrariul.
Rațiunea acestui contract este următoarea: proprietarul renunță în mod complet la folosința bunului său, lucru ce îi dă dreptul la perceperea chiriei care îi aduce foloase începând din prima zi. În schimbul acestui lucru el are obligația de a oferi chiriașului o stare de confort generală (atât material, cât și de ordin psihic), nefiindu-i permise ingerințe nejustificate în modul în care chiriașul folosește apartamentul.
De aceea, principalele obligații pe care le au cele două părți sunt, pe de o parte plata chiriei de către chiriaș, iar pe de altă parte asigurarea folosinței liniștite a imobilului de către proprietar.
Pentru a nu avea neplăceri trebuie să ne știm drepturile și obligațiile atât din punct de vedere al proprietarului care închiriază apartamentul, cât și al chiriașului care se folosește de el.
Legea folosește la modul general termenul de locațiune și prevede în același timp și norme specifice care se aplică în materia închirierii locuințelor. Astfel, conform art. 1777 C.civ., contractul prin care locatorul (proprietarul), se obligă să asigure locatarului (chiriașul), folosinţa unui imobil pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie poartă numele de contract de locațiune (închiriere).
În marea majoritate a cazurilor chiriașul plătește proprietarului o sumă de bani în schimbul folosinței apartamentului. Acest lucru nu este obligatoriu deoarece chiria poate consta în orice alte bunuri sau prestații.
Este perfect legal un acord între proprietar și chiriaș ca acesta din urmă să mobileze apartamentul nemobilat pe care urmează să îl închirieze sau să ofere, de exemplu, servicii de contabilitate societății proprietarului.
În aceste cazuri este necesar ca obligațiile chiriașului să fie să fie determinate, sau cel puțin determinabile, iar valoarea prestațiilor fie relativ echilibrate. În caz contrar contractul de închiriere este anulabil deoarece se poate considera că părțile au intenționat, de fapt, să încheie un alt contract.
Pentru valabilitatea contractului de închiriere este suficient ca părțile să cadă de acord asupra imobilului ce urmează a fi închiriat și asupra prețului. Pentru valabilitate nu este necesară așadar semnarea contractului la notar sau înregistrarea acestuia la ANAF, nici măcar încheierea în formă scrisă de către părți.
Forma scrisă a contractului este însă deosebit de importantă deoarece are rol probatoriu și protejează partea de bună-credință de reaua-credință a celeilalte părți. Astfel, pentru a putea fi probată în fața instanței situația de fapt ce rezultă din închirierea apartamentului este esențial să existe un contract în formă scrisă încheiat de părți.
În caz contrar părților le va fi foarte dificil să dovedească aspecte esențiale precum starea imobilului la preluare, cuantumul chiriei sau să își exercite drepturile și obligațiile; de exemplu, dreptul proprietarului de a examina imobilul sau dreptul chiriașului la returnarea garanției.
Contractul de închiriere autentificat de notar sau înregistrat la ANAF îi oferă acestuia caracter executoriu ceea ce ajută în mod deosebit proprietarul deoarece în caz de neplată a chiriei poate trece direct la executarea silită a chiriașului în vederea sumelor de plată restante sau îl poate evacua mai repede din locuință.
Chiriașul are dreptul să denunțe contractul de închiriere atunci când anunță proprietarul în termenele prevăzute de lege de decizia sa.
Proprietarul are acest privilegiu atunci când perioada de închiriere este:
Termenele de preaviz diferă în funcție de perioada determinată sau nedeterminată a contractului de închiriere.
– Dacă durata închirierii este nedeterminată și nu s-a prevăzut altfel în contract se va respecta un termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei. Mai exact, perioadele minime sunt:
– Dacă durata închirierii este determinată chiriașul poate denunța unilateral contractul prin notificare, dar cu respectarea unui termen de preaviz de cel puțin 60 de zile.
Deși în mod uzual se practică perioade de 30 de zile este bine de știut ca termenul de 60 de zile nu poate fi micșorat prin acordul părților. Astfel, chiar dacă chiriașul este inițial de acord cu un termen de preaviz de 30 de zile acesta poate cere despăgubiri proprietarului dacă la finalul contractului nu este anunțat cu minim 60 de zile în prealabil.
În principiu, în cazul în care angajatorul a plătit un curs de formare pentru angajat, acesta poate recupera sumele avansate.
Această soluție este posibilă atunci când angajatul nu și-a respectat obligațiile (de obicei, o perioadă în care salariatul să continue activitatea pentru angajator), iar prevederile clauzei de formare profesională au fost scrise specific și nu la modul general.
În practică angajatorul poate întâmpina dificultăți serioase în recuperarea banilor atunci când clauzele cu privire la formarea profesională nu au fost definite corespunzător sau îi poate recupera parțial atunci când angajatul și-a respectat unele obligații.
Activitățile ce au ca scop implementarea și respectarea politicilor interne ale angajatorului, asigurarea instructajului privind sănătatea și securitatea în muncă sau alte aspecte organizatorice în cadrul angajatorului nu pot intra în sfera pregătirii profesionale pentru care salariatul ar putea fi obligat la restituirea costurilor suportate de către angajator.
